Toma Matei: "Sper să avem patru pugiliști calificați la JO de la Tokyo"

164
Toma Matei:

Articole de la același autor

La fel ca și celelalte sporturi din județul Constanța, boxul a fost și el afectat de pandemia de coronavirus. Unul dintre cei mai importanți oameni din boxul constănțean și românesc, Toma Matei, spune că "nobila artă" a avut mult de suferit.

Chiar și în aceste condiții, președintele Asociației Județene de Box Constanța, Toma Matei, rămâne optimist în ceea ce privește boxul, deși sportivilor le va fi extrem de greu să își regăsească ritmul după această perioadă.

Pugiliștii s-au antrenat acasă, individual, așa cum au făcut-o toți sportivii, însă de la 15 iunie sunt foarte mari șanse să li se permită accesul în sălile de sport și să înceapă treaba.

"Trebuie să așteptăm să ne lase să intrăm în sălile de sport pentru ca pugiliștii să se poată antrena. Sunt convins că sportivii vor reveni la forma maximă, pentru că boxul este un sport care te solicită foarte mult.

Sperăm din tot sufletul să mergem la Jocurile Olimpice de la anul cu cel puțin doi băieți și două fete. Avem șanse mari, pentru că România are pugiliști valoroși. Aceștia s-au antrenat acasă în toată această perioadă, însă acele antrenamente nu se compară cu ceea ce se întâmplă la sală. La sală faci antrenament în viteză, lovești sacul până nu mai poți, sari coarda, sunt mai multe elemente pe care nu le poți face acasă.

Altfel, ar trebui să se desfășoare, la Eforie Nord, Campionatul Național de senioare, însă urmează să se ia o decizie în acest sens. Vor veni sportive valoroase, precum Lăcrămioara Perijoc sau Steluța Duță. Ambele au șanse să meargă la Jocurile Olimpice, însă mai avem de așteptat.

Urmează două campionate de calificare, care vor avea loc la Londra și la Paris. În funcție de ce se va întâmpla acolo, vom ști în ce stadiu ne aflăm. Nu cred că alte competiții se vor mai relua în acest an", a declarat, pentru "Cuget Liber", Toma Matei.

Președinte al Consiliului de Arbitri din România

Toma Matei a căpătat, de curând, o nouă funcție în boxul românesc. Unul dintre cei mai mari arbitri ai României este de părere că performanțele pe care le-a obținut nu mai pot fi egalate de nimeni altcineva.

Toma Matei a oficiat în cadrul unor competiții majore, cum ar fi Campionate Mondiale, Campionate Europene și chiar turnee de calificare la Jocurile Olimpice.

"Eu sunt președintele Consiliului de Arbitri din România. Acest lucru s-a decis în Biroul Federal, pentru că eu, ca arbitru, am avut performanțe foarte mari. Nu cred că mă mai poate egala cineva în acest moment. Am un palmares foarte bun. Am fost la 16 Campionate Mondiale, Europene și turnee olimpice. Ținând cont că trecem printr-o criză la nivel de sport, nu mai poate nimeni să mă ajungă. Eu îmi doresc măcar să mă egaleze cineva, dar cred că este imposibil. De la toate campionatele la care am arbitrat m-am întors cu calificativul foarte bine.

Am inițiat mai multe discuții cu Dorel Simion sau cu președintele Federației Române de Box, Vasile Cîtea, și am abordat mai multe subiecte legate de arbitrajele în box. Vom vedea ce se va întâmpla", a explicat Toma Matei.

Impresionat de activitatea de la Năvodari și Medgidia

Toma Matei recunoaște că situația boxului constănțean nu este una foarte bună în momentul de față. Chiar și așa, există orașe ca Năvodari sau Medgidia care au scos campioni și care continuă să facă acest lucru an de an.

"Boxul constănțean nu prea strălucește în momentul de față. Ținând cont că boxul se află într-o formă de refacere, am rămas impresionat de ce se întâmplă la Năvodari și la Medgidia. Cei de la Năvodari le-au luat fața la toți. Chiar și Medgidia a depășit toate așteptările.

CS Farul se bate acolo cu ele, le poate depăși pe viitor. Am avut discuții cu Ilie Floroiu și cu Sorin Bașturea și mi-au spus că vor revitaliza situația boxului de la CS Farul", a concluzionat Toma Matei. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0831 secunde