Profesorul emerit Traian Bucovală:

"Transferul Tomisului la UMC, un eșec. Băiceanu nu știe să conducă echipa!"

1062

Articole de la același autor

Anul 2015 a reprezentat un punct de cotitură în handbalul de la malul mării. Începând cu acest sezon competițional, Constanța va avea două echipe de băieți (HC Dobrogea Sud și HC Farul) și una de fete (CSU Neptun), însă toate trei vor porni din eșalonul al doilea.

Dacă handbalul masculin constănțean a intrat, cât de cât, pe un culoar favorabil, nu putem spune același lucru și de handbalul feminin. După retrogradare din Liga Națională, CSU Neptun va porni în Divizia A cu o echipă de junioare, iar despre starea de fapt a grupării feminine, venerabilul profesor Traian Bucovală spune că aceasta este una critică.

"Situația handbalului feminin nu suportă comparație cu handbalul masculin. Varianta transferării echipei Tomis la Neptun, la Universitatea Maritimă Constanța, nu a fost una fericită. Am toată aprecierea față de Cornel Panait (n.r. - prorectorul UMC), dar sfătuitorii lui au dus echipa la sapă de lemn. În patru ani, echipa a retrogradat de două ori. UMC nu a făcut tot ce trebuia. Silviu Băiceanu, actual director executiv, nu a știut să conducă o echipă de Liga Națională. Dovadă stă faptul că, înainte cu trei săptămâni de începerea returului, le-a spus fetelor că nu are de unde să le dea salariile. Luăm elementele concrete: sportivele au plecat toate, antrenorul Ion Crăciun și-a dat demisia. Panait putea face mai mult. Pe Băiceanu nu îl interesează, este individualist, nu a demonstrat nimic", a declarat Traian Bucovală.

Profesorul a mai afirmat faptul că experiența competițională a viitoarei echipe este, practic, inexistentă, și că nici în trei ani nu există șanse ca handbalul feminin constănțean să revină în Liga Națională, mai ales că CSU Neptun și-a stabilit ca obiectiv creșterea de jucătoare.

În replică, directorul executiv Silviu Băiceanu spune că Neptunul se află în momentul de debutul al unui nou proiect.

"Acum o luăm de la zero. Nu mai există echipa de performanță, din cauza posibilităților financiare. Nu am putut accesa bani pentru salarii atunci. Asta a fost soluția, înseamnă că nu s-a putut mai mult. Nu sunt mulțumit că am retrogradat, dar sunt mulțumit de situația în care ne aflăm acum. Am decis să tragem linie și să o luăm de la capăt cu un proiect care necesită timp. Dacă domnul Bucovală este dezamăgit și are o altă părere, o respect, dar noi asta vrem să facem, în patru-cinci ani să avem o pepinie-ră, decât să aducem jucătoare din afară. Din fericire, noi ne-am păstrat numele și staff-ul administrativ", a afirmat Băiceanu.

O analiză în atenția CJC

CSU Neptun a dezvoltat un proiect pentru mini handbal, unde sunt incluse patru centre, iar obiectivul este crearea unei pepiniere pentru echipa CSU Neptun.

"Sunt fonduri alocate de Consiliul Județean Constanța, din care clubul CSU Neptun organizează competiții pentru mini handbal. Peste câți ani vor ajunge aceste jucătoare să joace în Liga Națională? Din experiență, știu că fetele renunță mai repede la handbal. Plus de asta, sunt antrenori de la CSS-uri care primesc bani în cadrul acestor competiții. Sugerez CJC să facă o analiză pentru banii alocați handbalului feminin. Unde se duc, cum și pentru ce se realizează competițiile", a continuat profesorul Bucovală.

De asemenea, profesorul a ridicat problema sălii Hidrotehnica, deținută de UMC. Antrenorul emerit consideră că sala ar trebui dată în folosință sportivilor de performanță ai orașului nostru.

"Direcția Județeană pentru Sport și Tineret cred că s-a grăbit puțin și a dat sala Hidrotehnica și echipa la UMC. UMC trebuia să aibă grijă de sală, să o îmbunătățească, iar acolo să se antreneze echipele. Sala poate fi preluată de primărie și să fie dată echipei HC Dobrogea Sud, împreună cu echipa de fete și se poate face un centru de tineret sub auspiciile primăriei. Transferul complexului sportiv Hidrotehnica la UMC nu a avut eficiență", a mai spus Bucovală.

v v v

Profesorul Bucovală salută inițiativa foștilor jucători ai campioanei HCM de a rămâne la Constanța și de a înființa o nouă echipă cu care se vrea revenirea în Liga Națională. De asemenea, maestrul emerit al sportului felicită și conducerea HC Farul, care dorește să pregătească juniorii constănțeni pentru seniorat și pentru Liga Națională.

"M-a bucurat foarte mult să văd că handbalul este încă iubit la Constanța. Suporterii au venit la sală la primul meci al celor două echipe și mulți dintre ei erau tineri. Apreciez și implicarea structurilor locale, care au decis, încă o dată, să susțină handbalul", a încheiat Traian Bucovală. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5569 secunde