Victorii categorice pentru echipele constănţene, în Liga a III-a la fotbal

248
Victorii categorice pentru echipele constănţene, în Liga a III-a la fotbal - victorii-1664097050.jpg

Articole de la același autor

Echipa Farul Constanţa II a disputat, sâmbătă după-amiază, meciul cu CS Amara, contând pentru etapa a cincea a campionatului Ligii a III-a la fotbal, Seria a III-a.

Disputată pe terenul formaţiei ialomiţene, întâlnirea s-a încheiat cu succesul trupei lui Sorin Rădoi şi Marius Axinciuc, scor 3-0 (2-0). Golurile învingătorilor au fost marcate de Luca Banu (min. 43), Robert Băceanu (min. 45+1) şi Valentin Dumitrache (min. 73).

Farul II: Muşat (min. 88, Cimpoeşu), Calu, Martinovic, B. Lazăr, Mituleţu, Banu, Stancu (min. 74, Dulcea), Iorga (min. 88, Chiper), Dumitrache, Băceanu (min. 88, Tronea), Pelivan.

XXX

Şi celelalte echipe constănţene care evoluează în acest campionat au reuşit victorii categorice în faţa propriilor suporteri. Astfel, Gloria Albeşti (antrenor Sică Enache) a surclasat, scor 6-0, pe Agricola Borcea, în timp ce Gloria Băneasa (antrenor Ion Sîrbu) s-a impus, cu scorul de 5-1, în faţa celor de la FC Voluntari II.

Iată şi rezultatele înregistrate în celelalte partide ale rundei: CS Afumaţi - Recolta Gh. Doja 1-2, Dunărea Călăraşi - Înainte Modelu 0-0.

În clasament, Farul II ocupă locul patru, cu 9 puncte, Gloria Băneasa este pe cinci, cu 8 puncte, iar Gloria Albeşti, pe şapte, cu 7 puncte. Lideră este Recolta Gh. Doja (10 p), urmată de Dunărea Călăraşi şi CS Afumaţi, fiecare cu câte 9 puncte, departajate la golaveraj.

Etapa viitoare (sâmbătă, 1 octombrie, ora 15.00), echipele constănţene vor evolua după următorul program: FC Voluntari II - Farul II, Recolta Gheorghe Doja - Gloria Albeşti, Gloria Băneasa - CS Afumaţi.

Foto: farulconstanta

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7099 secunde