Președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan, despre Cupa 1 Decembrie:
"Vom sărbători prin șah Ziua Națională a României!"
Articole de la același autor
Andreea Ana, o luptătoare vicecampioană mondială și elevă eminentă!
07 Octombrie 2016
Vicecampioana mondială Andreea Ana, premiată de conducerea CS Mangalia
03 Octombrie 2016
Le-au ascuns mingea! CS Cleopatra a spulberat pe Dinamo
17 Octombrie 2016
A adus argintul mondial! Cum își prețuiește Mangalia valorile sportive
11 Octombrie 2016
Tineretul face legea în Campionatul Constanței la șah
02 Noiembrie 2016
"În primul rând, trebuie să fim corecți cu noi înșine"
02 Noiembrie 2016
Cupa 1 Decembrie la șah, mult îndrăgita competiție organizată, conform tradiției, la Complexul Cleopatra din Mamaia, va avea, anul acesta, o conotație aparte: a ajuns la ediție jubiliară, a XX-a, cu tentă internațională.
Aproximativ 200 de șahiști, de toate vârstele, de la 5-6 ani până la seniori-veterani, vor lua parte, timp de două zile, la Complexul Cleopatra din Mamaia, la întrecerile Cupei 1 Decembrie. Despre acest longeviv concurs, a vorbit președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan, principal organizator al evenimentului.
"Aniversăm, anul acesta, 20 de ani de activitate șahistică în clubul nostru. Este cel mai longeviv turneu din perioada post-decembristă, iar de-a lungul timpului, în această competiție s-au întrecut peste 2.000 de jucători. Îmi aduc aminte de începuturi, cu 50 de sportivi la start. Anii au trecut, iar turneul a crescut atât în ceea ce privește participarea, cât și nivelul valoric. Am ajuns, la această ediție jubiliară, la 200 de șahiști, români și bulgari. Astfel, turneul capătă și valențe internaționale", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele Vasile Chirondojan.
Acesta a ținut să sublinieze excelenta colaborare pe care clubul său a avut-o, în cei 20 de ani de activitate șahistică, cu grupările de profil din oraș și din județ.
"Am colaborat foarte bine cu Palatul Copiilor, sportivii cu dublă legitimare remarcându-se atât în campionate naționale, cât și internaționale. De asemenea, avem parteneriate cu alte cluburi din județ, precum Callatis Mangalia sau Axiopolis Cernavodă. Constănțenii trebuie să știe că fără implicarea unor profesori inimoși, precum Claudiu Iordache, Andrei Furcă sau Gheorghe Țintă, ar fi fost infinit mai greu să se vorbească acum despre performanță la șah. Și vreau să mai scot în evidență un aspect. Șahului nu degeaba i se spune sportul minții. Campionii șahiști au reușit, în viața particulară, să devină apreciați specialiști în domeniile în care activează: medici, avocați, profesori, ofițeri de marină etc.", a explicat președintele CS Cleopatra.
v v v
Așadar, cea de-a 20-a ediție a Cupei 1 Decembrie va debuta în data de 30 noiembrie. Prezența sportivilor și a tehnicienilor se va face la ora 9.00, iar la ora 10.00, se va da startul oficial (prima mutare), nu înainte de intonarea Imnului Național.
Invitat de onoare al evenimentului va fi primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, căruia organiza-torii i-au pregătit și o frumoasă surpriză! Ultimele meciuri, urmate de festivitatea de premiere, vor avea loc chiar de Ziua Națională a României.
"Îi invităm la competiție pe toți iubitorii șahului, indiferent de vârstă, indiferent dacă sunt sau nu legitimați la vreun club. Iar în încheiere, doresc să le mulțumesc părinților copiilor, care le-au îndrumat pașii celor mici către această disciplină sportivă extraordinar de frumoasă", a mai spus președintele Vasile Chirondojan.

Articole pe aceeași temă
Marţi, 22 Noiembrie 2016
Luni, 21 Noiembrie 2016
Miercuri, 16 Noiembrie 2016
Vineri, 11 Noiembrie 2016
Sâmbătă, 15 Octombrie 2016
Joi, 13 Octombrie 2016
Marţi, 11 Octombrie 2016
Sâmbătă, 08 Octombrie 2016
Joi, 06 Octombrie 2016