Rugbiștii de la CS Cleopatra au sărbătorit Ziua Educației pe terenul de joc

943
1

Articole de la același autor

Ziua Mondială a Educației a fost sărbătorită, ieri, și de rugbiștii de la CS Cleopatra Mamaia, elevi ai Liceului Tehnologic "Gheorghe Duca" din Constanța. 


După ce au asistat la acțiunile de prevenire și combatere a infracționalității, prezentate de IPJ Constanța la liceu, sportivii au revenit acolo unde se simt cel mai bine, pe gazonul stadionului "Constructorul-Cleopatra" din Complexul Sportiv "Badea Cârțan". 


Sub atenta supraveghere a antrenorilor Victor Bezușcu, Onal Agiacai și Adrian Tinca, cei aproximativ 50 de sportivi născuți după 1 ianuarie 1999 au jucat trei partide amicale, de rugby în Vll, X și XV, unde au avut posibilitatea de a-și etala calitățile împotriva coechipierilor. Lotul a fost împărțit în două formații, cea de U16 și U17. 


"A fost modul nostru de a sărbători Ziua Mondială a Educației, făcând ceea ce iubim. Ne-au priit aceste partide, fiindcă se aproprie startul Campionatelor Naționale și avem înscrise trei formații, atât la rugby în XV, cât și la rugby în Vll și X. Trebuie să îi ținem sub supraveghere și să-i motivăm permanent, fiindcă avem obiective înalte și în acest sezon. Sunt lucruri pe care încercăm să le punem la punct pe ultima sută de metri, trasee de stabilit, greșeli de eliminat, sunt încă tineri și trebuie să avem răbdare cu ei", a declarat președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan. 


Echipa U16 de rugby în XV de la CS Cleopatra va juca pe teren propriu, duminică, 16 octombrie, în compania celor de la Dinamo București, în prima etapă a Campionatului Național U16.


Comentează știrea

Anonim
6 octombrie 2016
Felicitari jucatorilor si succes.

Faceti bani si pe cârca lor, domnu' Chirondojan ?! Bine ca va mandriti cu ei.. Motivatii mai bine. Vor realiza ca ruperea de oase nu e buna pe degeaba daca nu are si un venit ! Oricat de mic ar fi el.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3292 secunde