PREMIERĂ PENTRU OMENIRE: "Am intrat într-o nouă eră, în care avem potenţial capacitatea de a ne proteja de un impact periculos"

713
PREMIERĂ PENTRU OMENIRE:

Articole recomandate

Impact confirmat: un vehicul spaţial al NASA s-a prăbuşit în mod intenţionat pe suprafaţa unui asteroid, pentru a îi devia traiectoria, în cursul unei misiuni de testare fără precedent, care ar trebui să permită omenirii să înveţe cum să se protejeze de o potenţială ameninţare viitoare, scrie AFP.


Vehiculul, mai mic decât o maşină, s-a proiectat cu o viteză de peste 20.000 kilometri pe oră pe ţinta sa, atinsă la ora programată (23.14 GMT).


Echipele NASA, reunite la centrul de control al misiunii în Maryland, Statele Unite, au explodat de bucurie în momentul ciocnirii.


Cu câteva minute înainte, asteroidul Dimorphos, situat la aproximativ 11 milioane de kilometri de Terra, a crescut treptat în imaginile spectaculoase transmise în direct de navă. S-au putut distinge clar pietricelele de pe suprafaţa sa gri, chiar înainte ca filmarea să se oprească în momentul exploziei.


"Am intrat într-o nouă eră, în care avem potenţial capacitatea de a ne proteja de un impact periculos de asteroizi", a declarat Lori Glaze, director de ştiinţe planetare la NASA.


Dimorphos are aproximativ 160 de metri în diametru şi nu reprezintă nicio ameninţare pentru planeta noastră. Este de fapt satelitul unui asteroid mai mare, Didymos, în jurul căruia a efectuat până în prezent o rotaţie completă în 11 ore şi 55 de minute. NASA caută să reducă orbita lui Dimorphos cu 10 minute, adică să îl apropie de Didymos.


Va dura de la câteva zile până la câteva săptămâni înainte ca oamenii de ştiinţă să poată confirma că traiectoria asteroidului a fost într-adevăr modificată. O vor face cu ajutorul telescoapelor de pe Terra, observând variaţia de strălucire luminoasă atunci când micul asteroid va trece prin faţa asteroidului mai mare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7214 secunde