Articole scrise de

Carmen MOCANU

Ultima ştire adaugata : Joi, 18 Iunie 2026.
Stire din Politică-Administrație : Dezbatere publică  la Medgidia
17 Iulie 2012
Primăria Municipiului Medgidia organizează, mâine, la ora 17.00, în sala Casei de Cultură "I.N. Roman" o dezbatere publică. În cadrul acesteia se va discuta despre Planul Urbanistic Zonal – Introdu-cere în intravil ...
Stire din Politică-Administrație : Gigi Chiru cere USL Constanța să facă dovada că  la mitingul anti-Băsescu nu s-au folosit bani publici
17 Iulie 2012
Președintele Organizației Județene a PDL Constanța, Gigi Chiru, sus-ține că, la mitingul anti-Băsescu, organizat de USL la Constanța, s-a demonstrat slăbiciunea Uniunii pe plan local. El spune că, deși, circulau vești co ...
16 Iulie 2012
Senatul se va reuni miercuri în sesiune extraordinară pentru a pune în acord legea referendumului cu decizia Curții Constituționale a României.Biroul Permanent al Senatului se întâlnește în ședință, marți, începând cu or ...
16 Iulie 2012
Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat, astăzi, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii din Republica Moldova, că Victor Ponta și-a plagiat chiar și biografia."Până și biografia lui este plagiată. Nu știu dacă ...
16 Iulie 2012
Fostul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că actuala Putere a apărut pe hoție, dar nu prin furtul de scaune în Parlament, ci prin cumpărarea de conștiințe."Noua Putere a apărut pe hoție. Nu a furat un scaun ...
16 Iulie 2012
Crin Antonescu va fi candidatul USL la alegerile prezidențiale anticipate, în cazul în care Traian Băsescu va fi demis la referendum din postul de președinte, a declarat președintele PSD, premierul Victor Ponta.El a adău ...
16 Iulie 2012
Președintele interimar Crin Antonescu se va întâlni, astăzi, la Palatul Cotroceni, cu premierul Victor Ponta și președinții celor două Camere ale Parlamentului, întâlnirea având loc înaintea ședințelor în care parlamenta ...
16 Iulie 2012
Ministrul Administrației și Internelor, Ioan Rus, însoțit de șeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene și Relații Internaționale, chestor șef de poliție Marian Tutilescu, efectuează, de luni până joi, o vizită de ...
16 Iulie 2012
Delegația Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale va veni în România în săptămâna după referendumul din 29 iulie, a anunțat, într-o conferință de presă, premierul Victor Ponta."Delegația Comi ...
16 Iulie 2012
Primăria Municipiului Medgidia organizează miercuri, 18 iulie 2012 orele 17.00, în sala Casei de Cultură "I.N. Roman" o dezbatere publică. În cadrul acesteia se va discuta despre Planul Urbanistic Zonal – Introduce ...
16 Iulie 2012
Reprezentanții Biroului Electoral Județean Constanța informează că alegătorii aflați în ziua referendumului în țară, în localitatea unde își au domiciliul, votează la secția de votare unde au fost arondați, unde sunt îns ...
Stire din Politică-Administrație : Traian Băsescu transmite românilor să iasă la vot
16 Iulie 2012
Președintele suspendat Traian Băsescu a aprins, sâmbătă, în fața miilor de participanți la mitingul organizat la Cluj-Napoca, o torță - pe care a numit-o "flacăra democrației", care urmează să circule prin țară până la r ...
Stire din Politică-Administrație : Cum îți poți calcula singur impozitul datorat bugetului local
16 Iulie 2012
Constănțenii au la dispoziție o nouă variantă pentru a-și putea calcula singuri impozitele datorate bugetului local. Astfel, reprezentanții Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța susțin că toți contrib ...
16 Iulie 2012
Românii din străinătate vor vota la referendumul din 29 iulie în ambasade, consulate și în alte spații aparținând statului român, existând disponibilitatea să se deschidă și în alte locuri puncte în care să se poată prez ...
16 Iulie 2012
Activitatea Biroului Electoral Județean Constanța care va valida rezultatele referendumului la nivelul județului va fi coordonată de judecătorul Elena Bogatu, în calitate de președinte. Ea va fi ajutată de cei șase membr ...
16 Iulie 2012
Pregătirile pentru o bună desfășurare a referendumului din data de 29 iulie privind demiterea președintelui Traian Băsescu se află în plină desfășurare la Prefectura Constanța. Astfel, prefectul județului Con-stanța, Bog ...
Stire din Politică-Administrație : Cum ajunge UNPR a cincea roată la căruța lui Mazăre
16 Iulie 2012
Noua Alianță de Centru-Stânga care s-a încheiat între UNPR și PSD a pus, deja, pe gânduri membrii celor două partide din județul Constanța. Din partea PSD există deja semnale că lucrurile nu vor sta toc-mai bine și că ce ...
Stire din Politică-Administrație : Campanie de informare pentru referendum
14 Iulie 2012
Ministerul Administrației și Internelor organizează o campanie de informare a cetățenilor români cu drept de vot, în contextul organizării referendumului pentru demiterea președintelui cu privire la riscurile nerespectăr ...
Stire din Politică-Administrație : "Dacă vor cere comunitățile, se pot deschide și alte puncte de vot"
14 Iulie 2012
Românii din străinătate vor vota la referendumul din 29 iulie în ambasade, consulate și în alte spații aparținând statului român, existând disponibilitatea să se deschidă și în alte locuri puncte în care să se poată prez ...
Stire din Politică-Administrație : PSD și UNPR au încheiat Alianța de Centru-Stânga (ACS)
14 Iulie 2012
Vicepreședintele UNPR Eugen Nicolicea, a declarat vineri, pentru Mediafax, că Uniunea a încheiat o alianță de centru-stanga (ACS) cu PSD, prin care se dorește coagularea forțelor politice și un sprijin politic reciproc l ...
Stire din Politică-Administrație : USL vrea referendum în două zile
14 Iulie 2012
Referendumul pentru demiterea președintelui este posibil să fie organizat pe perioada a două zile, a declarat liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.El a avansat ideea că USL se gândește la o nouă strategie prin care să se ...
Stire din Politică-Administrație : PDL Constanța organizează miting pentru susținerea lui Traian Băsescu
14 Iulie 2012
Președintele Organizației Județene a PDL Constanța, Christian Gigi Chiru, și președintele interimar al Organizației Municipale a PDL Constanța, deputatul Constantin Chirilă, au susținut, vineri, o conferință de presă la ...
Stire din Politică-Administrație : Parlamentul se întrunește în sesiune extraordinară pentru legea referendumului
14 Iulie 2012
Parlamentul se va întruni săptămâna viitoare în sesiune extraordinară pentru a pune în acord legea referendumului cu decizia Curții Constituționale a României.Președintele interimar al Senatului, Petru Filip (PSD), a dec ...
Stire din Politică-Administrație : Valentin Zeicu renunță la mandatul de consilier județean
14 Iulie 2012
Democrat-liberalul Valentin Zeicu și-a anunțat șefii de la partid că nu mai dorește să devină consilier din cadrul Consiliului Județean Constanța. Decizia lui Zeicu vine după ce, la precedenta ședință de validare a consi ...
Pagina a fost generata in 0.9301 secunde