Cea de-a doua tranșă de vouchere pentru energie electrică urmează să fie livrată în luna septembrie 2023. Autoritățile au transmis când vor livra banii către cetățeni, dar și cine va beneficia de ajutorul de la stat.Cei ...
Anul acesta, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) le-a oferit românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de două ori pe an, sumă care ...
A început tipărirea cardurilor de energie, pentru beneficiarii ajutorului de 1.400 lei pentru plata facturilor, a anunțat ministrul Marcel Boloș. Distribuția cardurilor pentru prima tranșa va avea loc între 1 și 28 febru ...
Peste doar câteva zile, începând cu luna februarie, persoanele aflate într-o situație vulnerabilă vor putea intra în posesia cardurilor pentru plata facturilor. Este vorba despre acele carduri prin care statul va acorda ...
Poștașii vor face pregătire specială timp de două săptămâni să învețe cum să utilizeze cardurile pentru energie. Anunțul vine chiar de la șeful Poștei Române. Poștașii sunt nemulțumiți de noile atribuții, potrivit Realit ...
Românii care trebuie să primească ajutorul de la stat pentru plata facturilor pentru întreținere vor primi primele carduri pe 1 februarie. Ce documente sunt necesare, potrivit Antena3"Noi ne-am propus să finanțăm, să spr ...
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloş a anunțat când vor primi românii cardurile de energie și cum le vor putea folosi pentru a plăti facturile la gaz și curent, potrivit Antena3Potrivit ministrul ...
Modelul cardului de energie, prin care românii vulnerabili vor fi sprijiniţi cu 1.400 de lei în 2023 pentru plata facturilor la utilităţi, a fost aprobat prin Ordin al ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, M ...