Toate știrile despre incendiu în ziarul Cuget Liber Online.

Incendiu

Incendiu este un termen care se manifestă prin mai multe elemente ca de exemplu: lumina produsă de flăcările focului, pârjolului și scânteilor care au scăpat de sub control, temperatura ridicată care accelerează propagarea focului și duce la topirea unor materiale, fumul care poate fi în cantitate și culoare diferită în funcție de materialul combustibil care arde.
Pe scurt orice foc nedorit de dimensiuni mari care a scăpat de sub control și care de regulă produce pagube mari, poate fi numit incendiu. Pentru a putea izbucni un incendiu prima condiție este existența unui material combustibil. Apoi, acest material trebuie încălzit deasupra punctului său de aprindere.
Cauzele incendiului pot fi:
de natură tehnică, instalații electrice necorespunzătoare, defecte,
neglijență, frecvent produsă de focuri de tabără, țigări, chibrituri, lumânări nestinse corect, sudare nesupravegheată,
naturale (fulger), sau autoaprinderea a unor substanțe care ajung în contact cu oxigenul.
Aceste cauze duc la incendii sau explozii urmate de incendii.
2484 articole cu tagul "incendiu". Ultima știre adaugata : Miercuri, 22 Iulie 2026.

16 Iunie 2014
Pompierii constănțeni au intervenit, în această după-amiază, cu o autospecială, la Penitenciarul Poarta Albă, unde farmacia s-a umplut de un fum negru și înecăcios. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situaț ...
16 Iunie 2014
Statistica incendiilor arată că, anual, în perioadele caracterizate prin temperaturi caniculare, crește și numărul de incendii. În vederea evitării acestor evenimente, ce se pot solda cu mari pagube materiale și chiar cu ...
Stire din Eveniment : Incendiu pe bulevardul Mamaia
Cuget Liber -
04 Iunie 2014
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost solicitați să intervină pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un apartament ...
04 Iunie 2014
La aproximativ două luni de la tragedia care a cutremurat întreaga țară, procurorii Parchetului General l-au trimis în judecată pe patronul restaurantului Beirut. Ancheta în acest dosar nu este, însă, nici pe departe înc ...
Cuget Liber -
03 Iunie 2014
Procurorii constănțeni au început urmărirea penală pe numele lui George Karam, patronul restaurantului Beirut, locul în care trei tinere au murit în urmă cu o aproape două luni din cauza unui incendiu devastator izbucnit ...
Cuget Liber -
24 Mai 2014
Militarii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au fost solicitați să stingă un incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Radu Calomfirescu, din Constanța.
21 Mai 2014
Suprasolicitarea unei singure surse electrice poate duce la adevărate tragedii, atrag atenția reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" (ISU). Potrivit acestora, există câteva regu-li de bază c ...
21 Mai 2014
Au fost momente de panică ieri, la grădinița "Perluțele Mării" din Constanța. În jurul orei 9.41, echipajele de pompieri ale Detașamentului de pompieri Constanța - Oraș au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucn ...
21 Mai 2014
Un tânăr de doar 31 de ani, din Ivrinezu Mare, și-a pierdut viața acum două nopți. Daniel Nițescu nu a reușit să se salveze din incendiul care i-a mistuit casa.Polițiștii din Peștera și pompierii au f ...
Cuget Liber -
20 Mai 2014
În jurul orei 11,00 s-a dat alarma la grădinița Perluțele Mării din Constanța. Un scurtcircuit la tabloul electric aflat în curtea instituției de învățământ a degajat un val puternic de fum. Educatoarele au văzut ce se ...
Stire din Eveniment : Incendiu devastator în județul Constanța! Un tânăr a murit carbonizat, iar locuința sa a fost făcută scrum
20 Mai 2014
UPDATE - Tânărul de 31 de ani care a decedat putea fi salvat, așa cred oamenii din Ivrinezu Mare, dacă s-ar fi intervenit mai repede. Acesta a fost găsit cu pătura pe el, semn că probabil a încercat să iasă din casă, îns ...
15 Mai 2014
Meteorologii informează că până astăzi, la orele 16, vântul va avea intensificări în zona costieră și în vestul Mării Negre, cu viteze medii de 10-16 m/s la coastă și 12-18 m/s în larg. Ca urmare, specialiștii Inspectora ...
05 Mai 2014
Jandarmii care patrulau, sâmbătă seara, în localitatea Vama Veche, au intervenit prompt pentru stingerea unui incendiu. Astfel, în jurul orei 20,00, echipajul de jandarmi a observat, la intrarea în localitate, la interse ...
04 Mai 2014
Jandarmii care patrulau, aseară, în localitatea Vama Veche, au intervenit prompt pentru stingerea unui incendiu. Astfel, în jurul orei 20,00, echipajul de jandarmi a observat, la intrarea în localitate, la intersecția st ...
Stire din Eveniment : Mergeți la pădure? Mare grijă la incendiile din cauza grătarelor
01 Mai 2014
În timpul activităților organizate pentru sărbătorirea zilei de 1 Mai, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea vor fi angrenați pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite. Astfel, se vor ex ...
30 Aprilie 2014
În timpul activităților organizate pentru sărbătorirea zilei de 1 Mai, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea vor fi angrenate pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite. Astfel, se vor ex ...
Stire din Eveniment : INCENDIU. Pompierii au fost solicitați în zona ABATOR din Constanța
29 Aprilie 2014
Pompierii constănțeni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pe Șoseaua Mangaliei, în zona fostului abator, unde locatarii au semnalat că este un fum gros. Ajunși la fața locului, pompierii militari au d ...
29 Aprilie 2014
La câteva săptămâni de la moartea Nicoletei Cengher, tânăra cântăreață care și-a pierdut viața în urma incendiului de la Beirut, mama ei, Mariana Sarkany încă este devastată de durere. Aceasta a postat un mesaj tulburăto ...
22 Aprilie 2014
A început perioada incendiilor. În această perioadă, cauza preponderentă este focul deschis folosit pentru curățenia de primăvară și distrugerea resturilor menajere, a furajelor sau a vegetației uscate din curți și grădi ...
18 Aprilie 2014
Peste numai câteva zile, creștinii sărbătoresc Învierea Domnului, prilej pentru toate lăcașurile de cult să fie asaltate de cetățeni și, inevitabil, expuse unor riscuri majore de incendii. "La începutul fiecărei slu ...
15 Aprilie 2014
Anchetatorii s-au întors, și ieri dimineață, la restaurantul Beirut pentru continuarea cercetărilor. Polițiștii și pompierii au găsit două telefoane mobile care se presupune că ar fi aparținut fetelor care au decedat în ...
Cuget Liber -
13 Aprilie 2014
Cel puțin 3.000 de persoane au fost evacuate și aproximativ 500 de case au fost distruse sâmbătă la Valparaiso (centru), în urma unui incendiu de pădure necontrolat, fapt ce a determinat-o pe președinta țării, Michelle B ...
Stire din Eveniment : Incendiu în Constanța. Un apartament a luat foc
Cuget Liber -
12 Aprilie 2014
Pompierii au fost sesizați să intervină, astăzi, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un apartament din Constanța, aleea Dealului. Nicio persoană nu a fost rănită.
Stire din Eveniment : Incendiu puternic la Teatrul Național din București. Pompierii au intervenit cu nouă autospeciale
Cuget Liber -
12 Aprilie 2014
Un incendiu a izbucnit, azi, la Teatrul Național. Materiale textile din decorul scenei din Sala Studio au luat foc. Conform primelor informații ale pompierilor, este vorba despre o scenă aflată în amenajare.Incendiul a f ...
11 Aprilie 2014
Statistica incendiilor din ultimii ani arată că, anual, începând din a doua jumătate a lunii martie, se înregistrează un număr ridicat de incendii la gospodării. Cauza acestora este focul deschis folosit pentru curățenia ...
11 Aprilie 2014
Oamenii legii continuă cercetările în dosarul incendiului de la restaurantul Beirut, care a curmat viața a trei tinere. În timp ce patronul declară că are toate avizele în regulă, reprezentanții insti ...
10 Aprilie 2014
80.000 lei - acesta este prețul pe care va fi obligat să-l plătească George Karam, patronul de la Beirut, pentru că nu le-a făcut contracte de muncă celor patru fete care au rămas blocate în interiorul restaurantului atu ...
10 Aprilie 2014
Sute de rude, prieteni și cunoscuți s-au strâns, ieri, pentru a-și lua adio de la cele trei tinere care și-au pierdut viața în incendiul de la restaurantul "Beirut". Apropiații celor trei fete sunt re ...
09 Aprilie 2014
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat ancheta privind incendiul produs în restaurantul Beirut din municipiul Constanța, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, din dispoziția proc ...
09 Aprilie 2014
Trupul neînsuflețit al Nicoletei Cengher a fost depus la Capela Bisericii "Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan", din cartierul Cireșica Aceasta a fost înmormântată, azi, la ora 12, la Cimitirul Municipal Consta ...
Pagina a fost generata in 0.0972 secunde