Cât de corecți sunt japonezii Au returnat 78 de milioane de dolari găsiți printre dărâmături după tsunami

de Cuget Liber Vineri, 19 August 2011 417
Cetățenii japonezi au demonstrat o onestitate incredibilă după cutremurul urmat de tsunami din martie, returnând în total aproximativ 78 de milioane de dolari găsiți printre dărâmături.
În primele cinci luni de la dezastru, japonezii au returnat mii de portofele și genți găsite între dărâmături, conținând aproximativ 30 de milioane de dolari, bani lichizi, relatează Mediafax.
Peste 5.700 de seifuri care au fost aduse la țărm au fost, de asemenea, predate secțiilor de poliție de voluntari și echipe de salvare. În interiorul acestora, oficialii au găsit aproximativ 30 de milioane de dolari bani lichizi. Într-un singur seif a fost găsită o sumă echivalentă cu un milion de dolari.
Alte seifuri conțineau lingouri de aur, antichități sau alte valori.
Agenția națională de poliție din Japonia a declarat că aproape toți banii găsiți în zonele cele mai afectate de tsunami au fost returnați proprietarilor, întrucât majoritatea persoa-nelor păstrează în seifuri carnete de bancă sau acte de proprietate pe numele și adresele lor.
La un moment dat, erau atât de multe seifuri predate poliției, încât poliția nu avea unde să le depoziteze. Chiar și în prezent sunt predate seifuri aproape în fiecare săptămână.
Japonezii păstrează de obicei sume mari de bani acasă sau la birou, mai ales în regiunile de coastă, unde companiile de pescuit preferă să facă tranzacții cu bani lichizi.
De la începutul lui aprilie până la sfârșitul lui iulie, poliția din Ofunato a angajat trei specialiști pentru a ajuta la deschiderea seifurilor recuperate.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei