Cancelarul german Olaf Scholz se consultă cu prim-miniştrii landurilor în problema migraţiei ilegale

de Sorin MIHALACHE Joi, 20 Iunie 2024 131
Cancelarul german Olaf Scholz urmează să discute, la Berlin, cu prim-minştrii landurilor problemele create de migraţia ilegală, semnalează agenţia DPA.
Premierii se vor întâlni mai întâi separat, apoi va urma dialogul cu şeful guvernului federal.
Landurile conduse de conservatorii din Uniunea Creştin-Democrată (CDU), respectiv de Uniunea Creştin-Socială (CSU) pentru Bavaria insistă în special pentru proceduri de acordare a azilului în ţări terţe din afara Uniunii Europene.
Ministrul federal de interne, Nancy Faeser, a cerut unor experţi să analizeze această idee, iar mulţi s-au arătat sceptici.
Dialogul se va referi probabil şi la sprijinul lui Scholz pentru ridicarea interdicţiei de deportare a infractorilor din Afghanistan şi Siria.
Taguri

Comentează știrea

Eori
Sambata, 22 iunie

Germania = Nazism, Satanism, Sataniști, Sataniste, Criminali De Război, Criminale De Război, Crime Împotriva Umanității, Bordeluri, Pentru Că" Germanii Au Vrut Să Fie Doar Ei Pe Planeta Asta Pământ [Terra], Adică Să Nu Mai Existe Alte Nații De Oameni, Și Alte Țări, De-asta A Trebuit Să Fie Opriți. Germanii Au Avut Ură Și Răutate Pe Israelieni: https://youtu.be/GVnCfgl0PpU?si=5_b50eTEuWh_tZEU Israel ???????? Este Mai Puternic Militar În Ziua De Azi, În Comparație Cu Germania ????????, În Primul Rând Germania ???????? Nu Are Bombă Atomică Și Nucleară, Dar Israel ???????? Are: https://youtu.be/1sGrt-a6cIs?si=umwgi8sYodDdR3eH Mai Mult De Atât, Germania ???????? Este O Țară De Drogați, Drogate, Droguri, Bordeluri, Spre Exemplu: https://youtu.be/b0qctR-g5ao?si=4YnUgj4v8ghOZjsZ https://youtu.be/9FVYahGKRkk?si=n-MDmC138CTMVdao În Țările De Religie" Romano Catolic, Budism, Hinduism, Morții Se Bagă Pe Foc ???? La Crematoriu: https://youtu.be/EKNI770OvFU?si=LOB1Cf3yhAdbIFIX https://youtu.be/NF-V_yy4-90?si=bFassQPLs1Y_vOoT https://youtu.be/hVaGSMTq6wU?si=ykLYEkSlU7lseotk Doar În Religia Creștin Ortodox, Morții Se Îngroapă, Și Se Înhumează: https://www.facebook.com/pcalistrat/videos/de-ce-nu-se-arde-omul-la-crematoriunoi-vorbim-de-purificatori-%C5%9Fi-de-avansul-ame%C5%A3/989886807819960/ Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei