Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso: "Cel mai mare risc cu care se confruntă UE este cel politic"

de Cuget Liber Joi, 12 Septembrie 2013 78
Cel mai mare risc cu care se confruntă Uniunea Europeană în contextul redresării economice este cel politic, a afirmat, ieri, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în cadrul discursului său anual privind Starea Uniunii, susținut în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.
"În opt luni, votanții din Europa vor judeca ce am realizat în ultimii cinci ani. Mai este mult de făcut până la alegerile europene, nu e timpul să aruncăm prosopul, ci să ne suflecăm mânecile și să muncim mai mult", a spus Jose Manuel Barroso în fața eurodeputaților.
"Ține de noi să pledăm pentru Europa în următoarele opt luni", a adăugat el, adoptând legi importante precum cele presupuse de bugetul multianual al UE. "Bugetul Uniunii Europene este cea mai concretă pârghie pe care o avem pentru a stimula investițiile", a subliniat Barroso.
Președintele executivului comunitar a adăugat că UE a dat un răspuns ferm crizei declanșate în 2008 în SUA, precizând că rezultatele obținute nu trebuie să fie nici supraapreciate, dar nici subestimate. El a accentuat nevoia de solidaritate în astfel de momen-te precizând că "nu poți să te afli cu cineva în barcă și să spui că partea ta se scufundă".
Într-un context de refacere economică, "cel mai mare risc cu care ne confruntăm este cel politic, lipsa de stabilitate sau de determinare", a mai apreciat Jose Manuel Barroso.
v v v
Jose Manuel Barroso a mai spus, în cadrul dis-cursului său privind Starea Uniunii, că utilizarea armelor chimice în Siria trebuie condamnată.
"Utilizarea armelor chimice este un act care tre-buie să fie condamnat și impune un răspuns puternic", a declarat șeful executivului comunitar în fața Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg. "Comunitatea internațională și centrul său, ONU, trebuie să-și asume responsabilitatea colectivă pentru a pune capăt acestui conflict", a adăugat el.
Barroso a salutat propunerea de neutra-lizare a arsenalului de arme chimice siriene, apreciind că aceasta reprezintă un lucru pozitiv. "Acum, regimul sirian trebuie să arate că dorește să pună în practică acest lucru fără întârziere", a mai spus el. "În Europa, credem că o soluție politică este singura care permite obținerea păcii durabile pe care o merită poporul sirian", a subliniat Jose Manuel Barroso. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei