Forţele ucrainene au capturat un sat din regiunea Zaporojie

de Sorin MIHALACHE Luni, 19 Iunie 2023 1627
Rusia a declarat că forţele ucrainene au capturat satul Peatîhatkî din regiunea Zaporojie în timp ce au suferit pierderi grele, într-o recunoaştere rară din partea Rusiei că a a pierdut teren în Ucraina, informează agenţia DPA.
„Forţele ucrainene au reuşit să preia satul sub controlul lor”, a scris pe Telegram reprezentantul administraţiei loiale Moscovei, Vladimir Rogov. Acesta a spus că forţele ucrainene au reuşit să cucerească satul în pofida faptului că au suferit „pierderi colosale” în timpul unor valuri de atacuri, susţinând că sute de soldaţi ucraineni au fost ucişi. Nu a existat o confirmare din partea ucraineană.
Zona este acum bombardată cu artilerie din partea rusă cu scopul de a încercui trupele ucrainene, a precizat Rogov, menţionând că sunt în curs lupte grele.
Între timp, forţele ucrainene au raportat lupte în mai multe direcţii pe front. Pe reţelele de socializare circulau imagini cu explozii mari şi un incendiu, arătând forţele aeriene ucrainene lovind un mare depozit de muniţii ruseşti în apropierea oraşului Heniciesk, în zona ocupată a regiunii Herson.
„Atât Ucraina, cât şi Rusia suferă pierderi mari în timp luptelor aprige de pe front”, a transmis Ministerul britanic al Apărării. Conform acestuia, trupele ruse au înregistrat cele mai mari pierderi de la bătălia pentru oraşul Bahmut din martie. Ministerul britanic nu a furnizat însă o estimare a numărului de morţi şi răniţi.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei