Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

de Sorin MIHALACHE Duminică, 16 Iunie 2024 89
Peter Pellegrini a depus jurământul în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o lună, relatează agenţia AFP.
„Politica nu trebuie să-i divizeze pe slovaci şi nu trebuie să devină motorul emoţiilor negative şi distructive”, a spus în discursul său de învestire Pellegrini, care a câştigat alegerile din aprilie cu 53% din voturi.
El a înlocuit-o în funcţia de şef al statului pe liberala Zuzana Caputova, care nu a fost prezentă la ceremonie.
Potrivit noului preşedinte, ţara sa este divizată de „un zid înalt mental”. „Astăzi, acest zid este deja stropit cu sânge. Şi dacă nu mai vrem vărsare de sânge, trebuie să dărâmăm acest zid împreună”, a spus el, referindu-se la tentativa de asasinat a premierului Robert Fico pe 15 mai. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei