Marina rusă a respins un atac cu drone asupra portului Sevastopol, anunţă guvernatorul pro-rus

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 22 Martie 2023 226
Marina rusă a respins, miercuri, 22 martie, dimineaţă, un atac cu drone asupra portului Sevastopol, în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal în 2014 de Moscova, şi care este principala bază a Flotei ruse din Marea Neagră, a anunţat guvernatorul acestui oraş, Mihail Razvojaiev, citat de agenția AFP, consultată de Agerpres.
"În zori, flota (rusă) din Marea Neagră a respins un atac cu drone de suprafaţă împotriva Sevastopolului", a declarat guvernatorul Mihail Razvojaiev, instalat de Rusia.
În total, au fost distruse trei drone, a indicat el, afirmând în acelaşi timp că aparatele fără pilot "au încercat să pătrundă în golf", dar marinarii au tras în direcţia lor cu arme de calibru mic.
"Apărarea antiaeriană a funcţionat de asemenea", a spus guvernatorul prorus, adăugând că nimeni nu a fost rănit şi nicio navă de război nu a fost avariată, iar apărarea antiaeriană a doborât cel puţin o ţintă aeriană.
"Forţele noastre armate au respins cu încredere şi calm atacul cu drone din partea inamicului asupra Sevastopolului. Situaţia este sub control. Toate serviciile operative sunt pregătite", a afirmat el.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei