Scriitorul Mario Vargas Llosa, spitalizat din nou cu Covid-19. Scriitorul laureat cu Nobel are 87 de ani

de Madalina PETRESCU Luni, 03 Iulie 2023 256
Scriitorul Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2010, se află din nou în spital de sâmbătă, fiind la a doua infectare cu Covid-19, potrivit News.ro.

La 15 luni de la prima sa spitalizare pentru Covid-19, scriitorul hispano-peruan Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2010 şi membru al Academiei Franceze, a fost spitalizat sâmbătă din cauza unor complicaţii legate de Covid-19, au anunţat, luni, copiii autorului în vârstă de 87 de ani.

„Având în vedere interesul mediatic pentru starea de sănătate a tatălui nostru, anunţăm că acesta este internat în spital de sâmbătă, după ce a fost diagnosticat ‘pozitiv’ pentru Covid-19”, au precizat copiii săi, Álvaro, Gonzalo şi Morgana, într-un comunicat.

„Este tratat de profesionişti excelenţi şi însoţit de familia sa”, au adăugat ei, cerând „presei să îi respecte intimitatea”.

Comunicatul nu a precizat în ce spital sau în ce oraş a fost spitalizat autorul, care a devenit cetăţean spaniol în 1993 şi care locuieşte de obicei la Madrid.

Prima sa spitalizare pentru Covid-19, în aprilie 2022, a avut loc în capitala spaniolă.

Vargas Llosa a devenit în februarie primul autor de limbă non-franceză care a intrat în Academia Franceză, fondată în 1635.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei