UE aprobă deblocarea ultimei tranșe din împrumutul de urgență pentru Grecia

de Cuget Liber Luni, 04 Iulie 2011 408
Miniștrii de Finanțe din Zona Euro au aprobat deblocarea ultimei tranșe din împrumutul de urgență alocat Greciei, informează Mediafax.
UE urmează să deblocheze circa 12 miliarde de euro în următoarele două săptămâni, pentru a ajuta Grecia să își plătească la timp datoriile și să evite falimentul.
La începutul acestei săptămâni, Parlamentul elen a aprobat un nou pachet de măsuri de austeritate, cerute de Uniunea Europeană și de Fondul Monetar Internațional, în pofida protestelor ce au degenerat în violențe.
UE și FMI au convenit deja să ofere Atenei un prim împrumut de urgență de 110 miliarde de euro, iar miniștrii din finanțe din Zona Euro discută în prezent detaliile pentru un al doilea pachet, care să ajute Grecia să își plătească datoriile până la sfârșitul lui 2014.
Ministrul elen de Finanțe, Evangelos Venizelos, a salutat această decizie, care "consolidează credibilitatea internațională a țării". "În prezent este crucială implementarea la timp și eficientă a deciziilor luate în Parlament, pentru a putea ieși treptat din criză, în interesul economiei naționale și cetățenilor greci", a adăugat el.
Anterior, ministrul polonez de Finanțe Jacek Rostowski a criticat modul în care Europa administrează criza elenă. El a sugerat că se pune prea mult accent pe măsurile de austeritate și nu suficient pe creșterea economică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei