O oprire de urgență s-a produs, ieri, la un reactor nuclear elvețian, Benznau II, în urma unui incident a cărui natură nu a fost încă determinată și care a avut loc în "partea non-nucleară a centralei", a anunțat grupul energetic elvețian Axpo.
Reactorul nu a fost încă repornit, a declarat Daniela Biedermann, un purtător de cuvânt al Axpo care gestionează centrala Beznau. În urma acestei opriri de urgență, "au ieșit aburi din partea non-nucleară" a centralei, a declarat Axpo. Inspecția federală a securității nucleare IFSN a fost imediat informată. Aceasta va trebui să dea aprobarea repornirii sistemului.
La sfârșitul lui septembrie 2011, parlamentul elvețian a aprobat renunțarea progresivă la energia nucleară, ca reacție la accidentul foarte grav care a avut loc, în martie, la Fukushima, în Japonia. Elveția a fost primul stat din lume care a reacționat la această catastrofă, recoman-dând ca cele cinci reactoare nucleare aflate în funcțiune să nu fie înlocuite la finalul perioadei de exploatare, în 2034.