Vulcanul Fuego din Guatemala a intrat în erupţie

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 11 Decembrie 2022 182
Vulcanul Fuego din Guatemala a început duminică o nouă fază de erupţie, însoţită de explozii, scurgeri de lavă şi nori de cenuşă, au anunţat autorităţile, care însă nu au ordonat deocamdată evacuarea populaţiei, potrivit AFP.
„În 2018, o erupţie a vulcanului Fuego, unul dintre cei mai activi din America Centrală, s-a soldat cu 215 morţi. Vulcanul Fuego a înregistrat o creştere a activităţii, care în ultimele minute a intrat într-o fază de erupţie”, a precizat Institutul Naţional de Vulcanologie (Insivumeh) într-un comunicat.
Erupţia vulcanului de 3.763 de metri înălţime, situat la 35 km sud-vest de capitala Ciudad de Guatemala, generează explozii constante slabe, moderate şi puternice, a adăugat institutul. De asemenea, ea provoacă o fântână incandescentă de lavă care ajunge la 500 de metri deasupra craterului şi o coloană de cenuşă care se ridică la peste un kilometru de la vârful vulcanului, a precizat Insivumeh.
Până în prezent, nu au fost raportate evacuări în comunităţile din apropierea vulcanului, potrivit unui purtător de cuvânt al Coordonării naţionale pentru gestionarea dezastrelor naturale (Conred), Rodolfo Garcia.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei