Tânăra, dar apreciata regizoare Chris Simion, cea care a înființat, în 1999, Compania de teatru independent D’Aya, ne-a propus vineri, 23 octombrie, în cadrul lunii de teatru programate la Cafe D’Art Scena din Constanța, o comedie dulce-amară despre cât de anostă poate deveni o mare iubire atunci când ea se transformă în banala… normală căsnicie. Numeroșii tineri prezenți au savurat piesa ca pe un preludiu la ceea ce-i poate aștepta (sau un avertisment?), cealaltă categorie, poate mai slab reprezentată, cea a "căsătoriților", zâmbind acru a… grimasă la momentele în care se redescoperă frust.
Timp de aproape 70 de minute, o ceașcă de cafea se transformă în pat pentru cei doi inițiali iubiți, dar și în paravan protector al inevitabilelor acte sexuale, cu mult bun simț sugerate. Alături, în video-proiecție se trag concluzii cam la finalul fiecărei scene, ceva de genul:
"Dacă dragostea e oarbă căsătoria îți deschide ochii.
Fiecare relație are un balcon ca Romeo și Julieta, pe care mai târziu își întind rufele.
Sexul e ca zăpada: nu știi niciodată câți centimetri are și cât o să țină.
N-am înțeles că tot ce n-am iubit la timp am pierdut.
Secretul fericirii în cuplu: să nu-ți vină ideea să compari.
Dacă iubirea e răspunsul, atunci puteți să repetați întrebarea?".
În cele din urmă, nu putem trece neremarcată prestația tânărului actor George Corodeanu, care a umplut de savoare comică un rol nu tocmai comod, cel al iubitului romantic metamorfozat într-un bădăran care doarme prea mult pentru câte-a promis cândva… I se alătură actrița Corina Moise, într-un dialog fluviu centrat pe eterna și dureroasa descoperire că iubirea nu e veșnică.
"EL: Te iubesc ca un nebun.
EA: Nebunia trece.
EL: Dar dragostea rămâne.
EA: Ce mai rămâne din dragoste după ce a trecut nebunia? Obișnuința".
În cele două roluri pe care le transpune, Manuela Hărăbor devine, pe de o parte, ferventul Gică Contra al dragostei abstracte, prezentă în poeziile romantice, iar pe de altă parte acea femeie deprinsă cu frecușurile unor relații eșuate și care printr-un tangou pasional transmite dorința femeii care abia acum trăiește viața cu intensitate.
Întrebată dacă acest gen de comedie care te face să zâmbești la confruntarea cu tristul adevăr constituie o concluzie personală a unei experiențe de viață, regizoarea Chris Simion ne-a declarat: "nu mi-am dat ocazia la nici un eșec amo-ros!", mărturisind că totul provine din firea ei veselă, deloc superficială, mereu atentă cu propria-i căsnicie, dar mai ales din lamentările și eșecurile celor din juru-i, care realizează prea târziu unde ori când s-a produs ruptura în căsnicia lor.
Piesa este un remix cam 70% după "Zăpezile de altădată", de Dumitru Solomon, iar la succesul ei au mai contribuit scenografa Adina Mastalier și coregraful Alexandru Grigore.
Vineri, 6 octombrie, Chris Simion revine pe aceeași scenă a Cafe D’Art, de data aceasta cu dramatizarea după Frederic Beigbeder "Dragostea durează 3 ani", o mega-petrecere de divorț. Și drept invitație vă oferim o replică din piesă, posibilă și în viață: "Bărbatul e un animal nesatisfăcut, care ezită între mai multe frustrări".
- Publicitate -
