Fiecare dintre puținii etnici germani care au mai rămas, astăzi, în județul Constanța își amintește cu lacrimi în ochi de ziua de 15 ianuarie. Este ziua în care a început calvarul lor în lagărele din fosta URSS, părinți, bunici, frați, prieteni fiind deportați sub pretextul unui ordin de chemare pentru reconstrucția statului rus după cel de-al Doilea Război Mondial.
În realitate, începând din 15 ianuarie 1945 și până în 1949, germanii ajunși în fosta URSS au fost supuși unor tratamente inumane, după cum povestesc chiar ei, mulți murind acolo sau chiar de pe drum. Vii sau morți, pe umerii lor a atârnat greu o singură povară: aceea de a fi... germani. Fie ei și din România!
Norocul lor era... boala
"Erau adunați în vagoane, câte 40 - 50, iar dacă vreunul reușea să fugă sau murea, era înlocuit repede cu primul găsit pe stradă", povestește astăzi, la împlinirea a 66 de ani de la începerea depor-tării, Walter Rastatter, președintele Forumului Democrat German din Constanța. Călătoria, care dura aproximativ o lună, a fost fatală pentru mulți dintre germanii plecați din România spre fosta URSS. Mureau din cauza condițiilor inumane în care erau transportați.
"Ordinul de chemare pentru reconstrucție", așa cum se numea oficial adresa în baza căreia erau ridicați etnicii germani de lângă familii sau de pe stradă, era valabil pentru femei care aveau vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani și pentru bărbați de la 18 la 40 de ani. Limitele de vârstă nu au fost, însă, respectate...
Odată ajunși acolo, începea calvarul care avea să dureze timp de cinci ani și despre care cei care au scăpat din ghearele lui își amintesc cu durere. "Nu conta că era femeie sau bărbat. Erau trimiși la muncă în mine, la căi ferate și mai apoi în agricultură. Drumul către adâncurile minelor dura, la pas, jumătate de oră, iar seara, la întoarcere, făceau și câte o oră din cauza oboselii. Pentru cei care au lucrat în agricultură viața a fost ceva mai îndurătoare, căci mai mâncau câte un cartof crud...", povestește Walter Rastatter, al cărui tată a fost și el trimis la muncă în fosta URSS.
"Dacă aveau norocul să se îmbolnăvească, atunci erau trimiși imediat înapoi în țară. Nu aveau nevoie de ei dacă nu puteau munci", ne-a mai spus același interlocutor.
Incertitudini
Nu se cunoaște numărul exact al celor care au îndurat cei cinci ani de grele încercări. Se bănuiește că ar fi fost în jur de 80.000, după cum, tot la stadiul de incertitudine a rămas și numărul celor care au mai reușit să se întoarcă de acolo. În județul Constanța, mai sunt astăzi doar patru supraviețuitori care au trecut prin grelele încercări ale "reconstrucției" fostei URSS, prea bătrâni pentru a mai îndura chiar și amintirea acelor vremuri. Și-au refăcut viața, aici, pe pământ românesc de unde au și plecat, și doar ziua de 15 ianuarie îi face să sufere an de an, în tăcere... Deși au încercat să găsească o portiță în legislația actuală care să le permită să aibă măcar unele avantaje, acest lucru nu a fost cu putință. "Nu există o lege pentru ei", susține Walter Rastatter, liderul comunității germane din Dobrogea.
- Publicitate -
