Turism, fonduri europene, investiţii. INFO economic

de Sorin MIHALACHE Marţi, 05 Septembrie 2023 172
l Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în primele şapte luni ale anului în curs, au însumat 7,387 milioane de persoane, în creştere cu 14,7% faţă de perioada asemănătoare din 2022, informează Institutul Naţional de Statistică. Din numărul total de sosiri, în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2023, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,2%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 15,8%.
l Absorbţia fondurilor europene este, în prezent, de 84% şi va ajunge la 88%, la finele lunii septembrie, a declarat, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, la audierile din Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor. Acesta a adăugat că experţi din cadrul ministerului de resort se află în discuţii cu cei de la Comisia Europeană pentru a face posibilă continuarea proiectelor aflate la zi şi mutarea unor fonduri de la acele axe care nu sunt performante.
l E.ON şi-a propus să majoreze investiţiile în reţelele de distribuţie a gazelor şi energiei electrice alocând încă 1,4 miliarde de euro până în 2027, pe lângă cele 2,1 miliarde de euro investite deja de la intrarea pe piaţa din România, în anul 2005, potrivit directorului general al E.ON România, Volker Raffel. El a subliniat că, pe lângă investiţiile substanţiale care să conducă la independenţa energetică, dar şi la o utilizare mai intensivă a surselor regenerabile, este necesară o schimbare a comportamentului fiecăruia dintre noi, eficienţa energetică trebuind „să devină o parte a stilului nostru de viaţă”. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei