Fobiile dispar cu ajutorul psihoterapiei

de Andreea NĂSTASE Sâmbătă, 24 Noiembrie 2012 265
Atâta timp cât avem un echilibru emoțional cu resurse pozitive bine ancorate, cât suntem siguri pe noi, motivați pozitiv încă de la vârste foarte fragede, reușim să avem o stimă de sine ridicată la vârsta adultă, capabili să facem față obstacolelor vieții și de ce nu, să învingem "imaginativul fobic". 

Ființa umană este astfel construită încât, de cele mai multe ori, tot ceea ce este nou dezvoltă la om stări emoționale de neliniște, teamă, îngrijorare. 
Fobiile reprezintă o teamă nejustificată, anormală, față de un anumit stimul, față de un element justificat la nivel individual. Tot ceea ce vine din mediul înconjurător către noi reprezintă stimul. Aceste reacții fobice pot apărea în orice moment al vieții, ca urmare a acțiunii unui stimul asupra propriei persoane.
"Există foarte multe tipologii de reacții fobice, numărul lor fiind impresionant, iar lista se completează în permanență, odată cu evoluția societății. Una dintre cele mai prezente și mai noi este fobia de informație, în mod special pentru cei mici, deoarece foarte ușor aceștia reușesc să transpună informația primită prin intermediul televizorului în viața reală asupra propriei lor persoane. De exemplu, dacă unui personaj de desene animate îi este frică de întuneric, poate cauza frica de spații întunecoase a copilului", explică psihotera-peutul Cristina Gemănaru, coor-donator Centrul psihologic "Ma-rea Neagră".
Imaginația copiilor poate intensifica fobiile
În ceea ce privește raportul emoțional dintre mecanismele de apărare și reacțiile fobice pentru persoanele adulte, presupune în primul rând să ne dorim acest lucru, să acceptăm că face parte din noi, să învățăm să ne controlăm emoțiile, să ne folosim de acele resurse nebănuite pe care le avem într-o situație extrem de motivatoare pentru noi.
"La vârstele mici însă, actul imaginativ și lumea poveștilor cu exagerările lor sunt mult mai prezente, de aceea temerile copiilor sunt mult mai frecvente decât la persoanele adulte", a mai explicat psihoterapeutul Cristina Gemănaru.
Atitudinea părinților față de copil trebuie să fie una de înțelegere, să i se explice copilului pe înțe-lesul lui diferența dintre realitate și ficțiune, să îi fie dezvoltată încrederea în propria persoană.
Apariția unei fobii poate fi semnalată de simptome ca frica irațională și persistentă de obiecte sau situații, probleme de control în fața unei astfel de situații care este asociată și cu transpirație excesivă, tremur, puls rapid și anxietate intensă. De cele mai multe ori, conștientizarea acestei probleme și ajutorul psihoterapeutului pot înlătura fobiile. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei