Gravida care le-a pus capac medicilor. Iată cererile pe care le-a invocat aceasta!

de Vali PAPATANASIU Vineri, 17 Iunie 2016 432281
O femeie însărcinată, din Focșani, a întocmit o listă cu cereri pe care a trimis-o conducerii spitalului județean de urgență. Lista cuprinde o serie de solicitări în conformitate cu legea care să o ajute pe gravidă să nască în condiții cât mai bune.
"Către, Managerul Spitalului Județean de Urgență "Sf. Pantelimon", Focșani,
Subsemnata, Simion Raluca-Maria, domiciliată în Focșani, asigurată în cadrul CASS, însărcinată în 35 de săptămâni, doresc să vă aduc la cunoștință că, în conformitate cu legislația în vigoare, Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 - Legea drepturilor pacienților, am dreptul să fiu asistată la naștere și solicit aprobarea respectării de către întreg personalul medical implicat a următoarelor condiții de internare și tratament în perioada în care eu și nou-născutul vom fi spitalizați în cadrul Spitalului Județean de Urgență:
1. În timpul travaliului și al nașterii, solicit să fiu însoțită de către soțul meu. În cazul în care în sala de travaliu/naștere mai sunt și alte paciente, doresc să fiu însoțită de o altă persoană desemnată de sex feminin.
2. Solicit ca pe parcursul întregii spitalizări să fiu tratată cu răbdare, calm și respect, iar pe timpul travaliului să mi se vorbească pe un ton cât mai scăzut și liniștit.
3. Solicit ca pe durata spitalizării, în limita locurilor disponibile, să fiu cazată în rezervă.
4. În timpul travaliului solicit ca fătul să fie monitorizat intermitent, astfel încât să am cât mai mare libertate de mișcare și gestionare activă a durerilor din travaliu.
5. În timpul travaliului solicit să mi se permită să mă mișc și să adopt orice poziție consider a fi confortabila și să consum lichide și alimente daca voi simți nevoia.
6. În vederea pregătirii pentru naștere, nu doresc să accept proceduri precum rasul pubian sau clisma.
7. Cu excepția situațiilor de urgență, în care se impune altfel, solicit ca travaliul să se desfășoare în ritmul natural, fără intervenții, perfuzii cu calciu sau oxitocină, ruperea membranelor, etc.
8. Solicit să fiu informată și să mi se ceară acordul pentru orice intervenție sau procedură urmează a fi aplicată mie sau fătului/nou-născutului.
9. În cazul în care starea mea de sănătate nu permite exprimarea acordului/dezacordului, solicit să i se ceară acordul soțului meu, care este la curent cu toate doleanțele mele.
10. Solicit să mi se permită să nasc în ce poziție voi simți mai confortabil.
11. După naștere, solicit ca bebelușul să fie așezat imediat pe pieptul meu și evaluat la fata locului, cu excepția situației în care starea sa de sănătate ar fi în pericol. Proceduri precum măsurarea și cântărirea solicit să fie efectuate ulterior.
12. Solicit ca cordonul ombilical să fie tăiat doar după ce încetează a mai pulsa, iar placenta să fie lăsată să se expulzeze în ritmul propriu, in limita a 30 de minute după naștere.
13. Nu doresc ca bebelușul să fie spălat după naștere, doar șters superficial și nu doresc să i se administreze niciun fel de picături oculare.
14. Solicit inițierea alăptării în prima oră după naștere, dacă starea mea și a nou-născutului permite acest lucru.
15. Pe toată durata spitalizării, solicit ca nou-născutul să fie spitalizat cu mine în rezervă și să fie alăptat la cerere, nu după un program prestabilit, fără să i se administreze lapte praf sau alte suplimente, dacă starea mea și a nou-născutului permite acest lucru. În acest sens, mă angajez ca pe durata spitalizării, în rezervă să primesc doar vizita soțului, pentru a minimiza riscul nou-născutului de îmbolnăvire.
16. Dacă nou-născutul se va naște înainte de termen, solicit să se ia în considerare și să se încerce îngrijirea piele-pe-piele, ca metodă de recuperare și îngrijire a acestuia." 
Sursa: adevarul.ro
Taguri

Comentează știrea

45 comentarii. Pagina 4 din 5. Click pe pagina dorită : 1 ...3 4 5 
mioara
19 iunie 2016
nasterea

inteleg si respect cerintele viitoarei mamici, dar dumneaei nu a spus daca este vazuta de un medic ginecolog, daca are niste analize facute in timpul sarcinii.. nu vrei sa fii rasa la sptal te pregatesti de acasa, si clisma este absolut necesara. nimeni nu este dator sa iti suporte rahatul si cred ca nu este o priveliste frumoasa pentru sot! nasterea este un act medical ce impune anumite reguli, este o binecuvantare atat pentru cadrele medicale si mai ales pentru parinti. daca se nimeresc mai multe nasteri in acel moment? DUMNEZEU EXISTA PENTRU TOTI!

Felicia
19 iunie 2016
Atentie la atitudine!

Este o linie fina Intre a arata ca stii ce drepturi ai ca pacient si a le spune medicilor ce sa faca sau sa nu faca atunci cand ei profesional stiu mai bine ce trebuie facut. Prea sarim dintr-o extrema in alta si prea le stim noi pe toate. Daca tu esti croitoreasa de exemplu si vine un medic sa iti spuna cum sa croiesti poate ca te-ai simti ofensata. Mentionez ca nu sunt medic dar asta e mesajul pe care l-am receptionat cand am citit articolul. Dar romanii sunt foarte destepti si le stiu pe toate.Fiecare sa isi faca meseria pt care s-a pregatit asa ar trebui sa facem cu totii ca sa avem o viata mai buna.Mai mult respect si incredere in semenii nostrii dragii mei.

un prost
19 iunie 2016
despre strainatate

Catre Cera, In primul rand corecteaza-ti greselile de ortografie si in al doilea rand mai invata putina gramatica a limbi romane, pe care din cate se pare o privesti si pe aceasta de sus, din pacate. Pari a fi o ex-repetenta la limba romana care a ajuns prin strainatate la mila unora, de ai invatat trei peri in limba respectiva si te crezi mare doamna pentru ca ai fost tratata prost si umilita acolo iar acum iti versi frustrarile din subconstient prin criticile la adresa unor fapte, lucruri si persoane.

carmen
19 iunie 2016
foarte tare

Nu mai cochetati,femeia nu a cerut nimic din burta,asa prevede legea ,art. cutare,din data,,,,sunt drepturile tuturor,numai ca nu le consulta nimeni,dar de vb.pe langa,vb.toata lumea.bv.felicitari mamei,

Violeta
19 iunie 2016
sa ne gandim!

Doamna daca considerati medicii si cadrele medicale din maternitatea Focsani incapabile sau fara pic de suflet din moment ce aveti atatea cerinte, de ce nu nasteti la o clinica privata, platiti taxa si aveti tot confortul. cel mai corect!

@Violeta
20 iunie 2016
Renunță să faci ceea ce e împotriva firii tale

Ai scris titlul "să ne gîndim". Tu și Gindirea sunteți două drumuri paralele. Renunța să încerci să gîndești pt. că, în cazul tău, gîndirea dăunează grav sănătății. Trăieșteți viața de legumă, pt. că tu nu ești mai mult. În primul rînd trebuie știut că în țara asta toți oamenii plătesc pt. sănătate de le sar ochii și, în loc să aibe parte de servicii corecte, au parte de lipsă de medicamente și de sfidare demonică din parte a 50 % din cadrele medicale care-și mănîncă pîinea tocmai pt. că toți oamenii îi plătesc!!! În al doilea rînd trebuie știut că spitalele particulare, aceste carteluri mafiote ale crimei organizate, îți cer pt. o naștere peste 50 milioane. În plus, pt. a-și umfla buzunarele pline de sînge, ginecologii încearcă să impună femeii ideea criminală și împotriva firii că nașterea trebuie să se facă prin cezariană (cezariana trebuie aplicată doar în cazurile care este necesară). Aceste atrocități împotriva acestui popor sunt exercitate în mod științific de statul satanic, care este condus de cele mai josnice scursori ale societății și de cei mai infami trădători, al cărui principal obiectiv este răul pe toate direcțiile. În acest fel Romania, stat care producea totul, de la ac la avion, a fost transformată într-un sfert de secol într-o colonie în care fiecare javră se crede buricul pămîntului și face ce vrea.

Ionela
20 iunie 2016
Pretentiile gravidei de la Focsani

Daca nu te crezi in medici rămâi si nasti acasa nu te obliga nimeni sa mergi la spital rămâi necuratată, te caci in nasul care te ajuta sa nasti daca nu vrei clima, acasa faci cum vrei când esti la spital trebuie sa respecti conditiile

delia
22 iunie 2016
Legea nr.46

Bună ziua, mai jos pun un link unde se poate citi ce anume cuprinde LEGEA nr.46 din 21 ianuarie 2003, drepturilor pacientului http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=39946 Sper să ajungem în curând timpul în care în Romania nu mai dezbatem/ adaptăm/ ignorăm o lege, ci o respectăm. Ca și viitoare mămică, doresc tuturor femeilor din România, care vor trece prin experiența nașterii, o naștere cât mai naturală și ușoară și bebeluși sănătoși.

mihaela
22 iunie 2016
mamica

Eu am nascut in italia..si ceea ce a cerut ea..la mine au fost obligatorii!!! Mi.au oferit mancare...in timp ce eram in sala de nasteri in travaliu...trebuia sa fac miscare! Nu s.a pus problema de clisma sau rasul pubian!! Am fost asistata 15 ore incontinuu de catre un cadru medical..fara nici un fel de perfuzii sau pastile...am avut o nastere naturala si un copil de nota 10...toate masuraturile de fata cu taticul...care a asistat la nastere... tot ceea ce ea a cerut..si in romania sunt cerinte speciale.,aici e rutina!!!

Gigi
24 iunie 2016
×

Vai vai de ea Romaînie si de mentalitățile unora.Păcat .Nui de mirerare că toți fug de Romania,când vezi condițiile medicale. Felicitări pt curajul tău. E ceva normal ceea ce cere mamica aceasata. Bravooo

45 comentarii. Pagina 4 din 5. Click pe pagina dorită : 1 ...3 4 5 

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei