Ambulanţa Constanţa funcţionează la cote de avarie, cu un parc auto îmbătrânit şi puțini medici

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 01 August 2023 3651
Nu este deloc o noutate faptul că parcul auto al serviciilor de ambulanţă din întreaga ţară este depăşit. Mai mult decât atât, toţi se confruntă cu o lipsă a medicilor, tinerii absolvenţi ai facultăţilor de Medicină preferând să lucreze în cabinetele din spitale sau în alte instituţii, în loc să alerge cât e ziua de mare pe teren, de la o solicitare la alta.

De partea cealaltă, se află bieţii bolnavi pe care îi interesează să se însănătoşească şi care îşi doresc din tot sufletul ca, atunci când sună la numărul de urgenţă 112, să beneficieze de o consultaţie cu personal bine pregătit, empatic, într-un cuvânt, oameni cărora le pasă de semenii lor aflaţi în suferinţă. De asemenea, pacienţii vor ca, atunci când sună la Salvare, maşinile să fie dotate corespunzător, să fie ambulanţe noi şi performante care să nu rişte să rămână în drum dacă le pică vreo piesă sau cedează pe drum vreo alta. Din păcate, o bună parte din autospecialele din cadrul serviciilor de ambulanţă din ţara noastră îndeplinesc condiţii de casare, fapt care necesită cheltuieli constante pentru menţinerea acestora în stare de funcţionare.
Şi, bineînţeles, nici judeţul Constanţa nu face excepţie la acest capitol. Potrivit as. şef al SAJ Constanţa, Adrian Pisică, în ceea ce priveşte parcul nostru auto, acesta nu a mai fost completat din 2018. „Parcul este destul de îmbătrânit, dar întreţinem permanent maşinile (73 bucăţi) şi reuşim să facem faţă solicitărilor. Majoritatea au o vechime de mai mult de zece ani. Pe cele mai vechi le avem din 2007”, ne-a declarat acesta.
Referitor la această situaţie, valabilă în toată ţara, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, la un moment dat, că trebuie implementată o strategie de dezvoltare a serviciilor de ambulanţă, subliniind totodată că trebuie să existe elemente de integrare atunci când sunt situaţii de urgenţă, catastrofe, accidente. De asemenea, el a declarat că trebuie asigurate resursa umană, dezvoltarea şi pregătirea ei şi dotarea cu mijloace tehnice. Ce urmează mai departe rămâne de văzut, dar este clar că situaţia trebuie rezolvată cumva, în condiţiile în care există o mulţime de ambulanţe care au sute de mii de kilometri la bord, iar o ambulanţă veche poate însemna, uneori, un risc atât pentru personalul de pe ambulanţă, cât şi pentru pacienţi.

Adresabilitatea nu a crescut în acest sezon estival

Vă întrebaţi cum se descurcă personalul medical de pe ambulanţă, în Constanţa? În prezent, susțin reprezentanții instituției, activitatea se desfășoară în condiţii relativ normale, dar şi pentru că nici adresabilitatea nu a crescut foarte mult pe timpul acestui sezon estival, comparativ cu alţi ani. „Tragem cât putem de maşini, le întreţinem, le reparăm. Până acum, nu am avut probleme din cauza lipsei de personal sau de mijloace tehnice, dar nici nu dispunem din belşug de ele. Suntem la limita funcţionalităţii, în parametri normali, să spunem. În acest sezon nu au fost detaşate echipaje din alte judeţe la noi, ci doar la ISU. La începutul verii, ne gândeam că va fi nevoie de oameni în plus, dar, la acest moment, analizând situaţia actuală, ne descurcăm cu echipajele pe care le avem. Acum, avem în jur de 300 de solicitări pe zi. Probabil că populaţia a avut grijă mai mult să se protejeze de toxiinfecţii alimentare, de insolaţii şi am făcut faţă numărului de bolnavi. În general, personalul medical a fost chemat pentru cazuri de viroze la copii, enteroviroze, vărsături, dureri abdominale”, a adăugat Adrian Pisică.
Referitor la personal, acesta a precizat că la SAJ Constanţa s-au făcut angajări spre sfârşitul pandemiei (în jur de 100 de persoane), care au continuat să îşi desfăşoare activitatea în cadrul ambulanţei şi după aceea. „În prezent, avem în jur de 12 echipaje în municipiu, 30, în total, pe toată raza judeţului Constanţa. Din păcate, doar câteva ambulanţe sunt echipate cu medici în substaţiile Năvodari, Eforie Sud, Mangalia şi încă două în substaţia Constanţa. Deci, există, în continuare, deficit în rândul medicilor. Nu am avut niciodată medici suficienţi în ultimii ani, pentru că posturile nu sunt căutate”, a mai spus cadrul medical.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei