Sezonul de vis al formației feminine de fotbal a Farului a oferit noi motive de satisfacție pentru constănțeni.
- Publicitate -
Al treilea titlu consecutiv de campioană a României, precum și triumful din Cupa României au adus Farului și două premii individuale, cele mai râvnite din Superligă.
Astfel, Raluca Simes a fost desemnată de Federația Română de Fotbal cea mai bună antrenoare a sezonului 2025/2026, iar Ioana Bălăceanu a fost aleasă de același for drept cea mai bună jucătoare a sezonului recent încheiat în Superligă.
Farul Constanța a dominat încă o dată competiția internă feminină și va reprezenta România în Women's Champions League, unde, pentru început, va participa la mini-turneul de calificare din turul al doilea preliminar al competiției, alături de campioanele Austriei, Sloveniei și Croației.
Turneul se va desfășura în perioada 5-8 august, prima clasată urmând să se califice în play-off-ul Champions League. Ocupanta locului al doilea va accede în turul secund al Europa League, iar cea de pe locul trei se va califica în turul întâi al Europa League.