Alexandru Rafila îi linişteşte pe românii care se tem de un atac nuclear. Ministrul Sănătăţii a explicat că Antibiotice Iaşi a produs într-un timp scurt 30 milioane de pastile. Aceste comprimate vor ajunge la direcţiile ...
A doua generație de vaccinuri anti-Covid ar putea include spray-uri nazale sau pastile, care vor fi mai ușor de utilizat în comparație cu injecțiile, a declarat coordonatorul ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţ ...
Un medicament care conține ranitidină este suspectat că ar putea produce cancer și a fost retras dintr-un mare lanț de farmacii din SUA. Operațiunea este una de amploare, la nivel mondial, iar Canada și Franța au retras ...
Trei frați cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani au ajuns de urgență la spital după ce au inghițit pastilele pe care bunica lor le lua pentru afecțiuni psihice. Doi dintre micuți sunt acum în comă.Femeia a uitat cutia cu p ...
Ministerul Sănătății atrage atenția populației asupra riscurilor la care se expun cei care cumpără medicamente de pe internet. Comercializarea unor medicamente neautorizate pe internet reprezintă un fenomen periculos și ...
Câți dintre noi, atunci când descoperim că expiră o folie de calmante sau aspirină, nu le-am aruncat, cu lejeritate, fără să ne gândim că simplul gest ne pune în atât propria sănătate cât și mediul înconjurător. Totuși, ...
O durere de cap sau stare de greață te poate lua oricând și mereu consideri că o pastilă te poate ajuta ca să te simți mai bine. Trebuie să ținem cont că sunt anumite medicamente care nu trebuie luate atunci când ne află ...
Tensiunea arterială mare este una dintre cele mai comune probleme de sănătate ale acestui secol. Vezi cum o poți scădea fără medicamente.Tensiunea arterială mare poate duce la probleme grave de sănătate. Înainte să încer ...
Două fetițe de doi, respectiv patru ani, au ajuns la spital în comă, după ce s-au intoxicat cu medicamente pentru epilepsie, pe care le-au luat din greșeală.Medicii efectuează manevre de resuscitare.
România nu este afectată de creșteri ale radiațiilor cu proveniență din Japonia. Acest lucru îl susține ministrul Sănătății, Cseke Attila într-o informare făcută către Guvernul României. Potrivit documentului respectiv, ...
Fetițele care au ajuns, la sfârșitul săptămânii trecute, la spital după ce au înghițit mai multe pastile pentru tratarea schizofreniei sunt în afara pericolului. Potrivit dr. Florian Stoian, purtător de cuvânt al Spitalu ...
Trei fetițe au ajuns, sâmbătă, în stare gravă la spital după ce au înghițit mai multe pastile pentru tratarea schizofreniei.
Din datele pe care le au polițiștii, trei minore, cu vârste de 2, 4 și 6 ani, se jucau, nesupr ...
Cei care doresc să scape de kilogramele nedorite fără niciun pic de efort au la dispoziție o gamă foarte bogată de pastile de slăbit în farmacii și Plafare. Specialiștii au descoperit că două dintre produsele de slăbit a ...
---- Publicitate ----
Cele mai accesate ştiri
Cuget Liber (https://cugetliber.ro/) folosește cookies pentru a imbunătăți experiența utilizatoriilor noștri. Află mai multe sau Sunt de acord