Știri recomandate din Social



29 Iunie 2022
256
Nouă judeţe din vestul, nordul - vestul şi centrul ţării se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă de miercuri până vineri, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).Totodată, o ate ...
29 Iunie 2022
274
Din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de transport amplasată pe strada Barbu Lăutaru, nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum în zona Dacia. Echipele de intervenție ale so ...
29 Iunie 2022
239
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că prevenţia unor boli este foarte importantă, mai ales în cazul persoanelor vârstnice, cu diverse comorbidităţi, şi că există discuţii cu Casa Naţională de Asigură ...
29 Iunie 2022
234
Statele membre UE au aprobat în noaptea de marţi spre miercuri planul Comisiei Europene de a reduce la zero emisiile de CO2 la maşinile noi începând din 2035, impunând astfel motoare 100% electrice, informează AFP, citat ...
29 Iunie 2022
303
Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri şi joi, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Madrid, Regatul Spaniei, programul Summitului fiind unul cons ...
28 Iunie 2022
212
Încă trei noi cazuri de variola maimuţei au fost diagnosticate în România, informează marţi Ministerul Sănătăţii, potrivit Realitatea.netEste vorba despre trei bărbaţi cu vârste de 24 de ani, 33 de ani şi 38 de ani din B ...
28 Iunie 2022
262
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, în prima etapă, 62.500 de vouchere, a câte 400 de lei fiecare, potrivit Antena3.ro25.695 vouchere au fost pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifi ...
28 Iunie 2022
230
România va fi lovită de caniculă în zilele următoare. Meteorologii au emis un cod portocaliu pentru zilele de 29, 30 iunie şi 01 iulie.Ce putem face pentru a ne proteja, potrivit Antena3.roÎn acest context, pompierii au ...
28 Iunie 2022
610
Șeful ANAF, Lucian Heiuş, a făcut o declaraţie controversată. Fiscul se bazează pe reclamații pentru a prinde profesorii, coafezele și manichiuristele care nu își declară veniturile.Șeful ANAF, Lucian Heiuş, a anunţat că ...
28 Iunie 2022
315
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că există discuţii cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru compensarea anumitor vaccinuri, potrivit Antena3.ro"Vaccinarea este singura care poate să evite ...
28 Iunie 2022
734
Băuturile alcoolice afectează grav creierul, este de părere prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea. Acesta este un fapt dovedit care se poate observa și în timpul operațiilor pe creier, potrivit Antena3.roPotrivit reputat ...
28 Iunie 2022
654
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța organizează în data de 11.07.2022 un concurs pentru ocuparea unui post de consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic Administrativ, pe perioadă dete ...
28 Iunie 2022
288
CT BUS anunță publicul călător că, începând cu data de 2 iulie, programul tonetei pentru bilete și abonamente din zona Poarta 1 se prelungește în weekend. Astfel, punctul de vânzare va fi deschis în intervalul 15:00 - 21 ...
28 Iunie 2022
288
Dr. Viktor Ivanovik explică riscurile la care se expun persoanele care își sărută rudele decedate, atunci când le conduc pe ultimul drum, potrivit Antena3.roViktor Ivanovik, un doctor din Moldova care a ajuns viral pe Ti ...
28 Iunie 2022
327
Mai mulţi elevi ai Liceului Economic „Virgil Madgearu” din Constanța au poposit în cursul zilei de marţi, 28 iunie, la Stația de epurare Constanța Nord. Potrivit reprezentanţilor RAJA SA, vizita se încadrează în graficul ...
28 Iunie 2022
171
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea pentru completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, transmite Administraţia Prezidenţială.Actul normativ are ca obiect modificarea acestei legi ...
28 Iunie 2022
321
Formaţia Depeche Mode a anunţat cauza morţii colegului lor, claviaturistul Andrew Fletcher: disecţie aortică - ruptură a unei artere a inimii, scrie The Guardian.Într-o declaraţie pe reţelele de socializare, trupa a spus ...
28 Iunie 2022
329
Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au efectuat în ultimele două săptămâni o mulţime de verificări. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, s-au realizat 63 de controale, din care 30 pentru verificarea transferurilor de d ...
28 Iunie 2022
241
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) susține că și clienții vor suporta, alături de industrie, nota de plată pentru creșterea TVA-ului de la 5 la 9% pentru HoReCa, măsură pregătită de co ...
28 Iunie 2022
258
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa îşi extinde reţeaua de asistenţi maternali. Pe această cale, reprezentanţii instituţiei anunţă persoanele interesate că trebuie să îndeplin ...
Pagina a fost generata in 0.1196 secunde