Comisia Europeană a decis ca anul 2022 să fie „Anul european al tineretului”

95
Comisia Europeană a decis ca anul 2022 să fie „Anul european al tineretului” - tineridupapandemieconsultaricuti-1634227966.jpg

Articole de la același autor

Prin această iniţiativă, Comisia în colaborarea cu Parlamentul European, cu statele membre şi împreună cu tinerii vor sprijini generaţia care a făcut cele mai multe sacrificii sacrificii pe timpul pandemiei, ofeindu-le speranţe, forţă şi încredere în viitor, prin evidențierea modului în care tranziția verde și cea digitală oferă perspective și oportunități reînnoite. De asemenea, tinerii vor fi încurajaţi, mai ales cei cu puţine oportunităţi, pe cei proveniți din medii defavorizate, din zone rurale sau îndepărtate sau care aparțin unor grupuri vulnerabile, să devină cetățeni activi și actori ai schimbării positive. Vor fi promovate oportunităţile oferite tinerilor de ploticile UE, cu scopul de a sprijini dezvoltarea personal, socială şi profesională a lor. Anul european al tineretului va merge mână în mână cu punerea în aplicare cu succes a instrumentului NextGenerationEU în ceea ce privește oferirea de locuri de muncă, oportunități în materie de educație și formare de calitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5451 secunde