Concurs 15 trupuri decapitate, descoperite în Acapulco

326
15 trupuri decapitate, descoperite în Acapulco - e3636996e97140000634d60af1a3e079.jpg

Articole recomandate

15 trupuri decapitate au fost găsite sâmbătă în apropierea unui centru comercial din stațiunea balenară mexicană Acapulco, a anunțat poliția locală.
"Am găsit trupurile decapitate a 15 persoane de sex masculin, cu vârste între 25 și 30 de ani, pe trotuarul centrului comercial Plaza Senderos", se arată într-un comunicat al poliției din statul Guerrero.
Trupurile neînsuflețite au fost găsite de polițiștii chemați să intervină pentru un incendiu. "Capetele erau adunate într-un singur loc, cu excepția unuia singur, numai pe jumătate despărțit de corp", precizează comunicatul poliției mexicane.
Statul Guerrero este teritoriul de acțiune al cartelului de narcotraficanți La Familia, implicat într-o luptă sângeroasă împotriva bandei Zeta și a aliaților acestuia din cartelul Pacificului de Sud. În luna septembrie a anului trecut, cartelul Pacificului de Sud a răpit și asasinat 20 de turiști mexicani, pe care îi confundase cu membrii cartelului rival.
De la venirea la putere a președintelui Felipe Calderon, în 2006, războiul dintre bandele care își dispută controlul asupra pieței locale a drogurilor și a traficului către Statele Unite s-a soldat cu mai mult de 30.000 de morți, în reglări de conturi și confruntări cu forțele de ordine.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 10 Ianuarie 2011
Stire din Actual : Scrutin istoric în Sudan
Pagina a fost generata in 1.6687 secunde