Membru al Congresului American, împușcat în cap

402
Membru al Congresului American, împușcat în cap - ec3e5e4fee458138c46e954edd580b49.jpg

Articole recomandate

Reprezentanta democrată Gabrielle Giffords a fost rănită și se află în stare critică în urma unui incident armat produs sâmbătă dimineață la Tucson, Arizona, soldat cu moartea a șase persoane și rănirea altor cel puțin 11 persoane, au declarat surse oficiale, citate de CNN. Printre victime se află și o fetiță de nouă ani.
Purtătorul de cuvânt al Centrului Medical Universitar din Tucson, Darci Slaten, a declarat că Giffords a fost supusă, sâmbătă după-amiază, unei intervenții chirurgicale pentru o rană suferită la cap.
Acesta a mai declarat că la spital au mai fost aduse nouă persoane rănite, printre care se numără și un copil. Toți răniții se află în stare gravă sau critică și sunt supuși unor intervenții chirurgicale.
Gabrielle Gifford se află în stare critică, însă directorul departamentului de traumatologie al Centrului Medical Universitar din Tucson, Peter Rhee, s-a declarat optimist în legătură cu șansele ei de recuperare.
El a adăugat că cinci dintre cele zece victime internate la Centrul Medical Universitar se aflau în stare critică și, în afara lui Giffords, ceilalți răniți au fost stabilizați.
Surse din cadrul forțelor de ordine au declarat că printre celelalte persoane rănite se află și un judecător federal din Arizona.
Potrivit șefului departamentului local al poliției, Rich Castigar, citat de CNN, cel puțin șase persoane au murit și alte 12 au fost rănite.
Printre victimele care au decedat în urma atacului armat se află și o fetiță în vârstă de nouă ani, care a murit la spital.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 10 Ianuarie 2011
Stire din Actual : Scrutin istoric în Sudan
Pagina a fost generata in 1.6373 secunde