Avionul vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, a survolat România pentru că nu a putut ateriza în Republica Moldova

110
Avionul vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, a survolat România pentru că nu a putut ateriza în Republica Moldova - dmitryrogozin-1482569114.jpg

Articole recomandate

Dmitri Rogozin urma să ajungă la Chișinău pentru a participa la ceremonia de învestire în funcție a noului președinte moldovean, Igor Dodon.


Cursa charter a companiei Aeroflot nu a putut ateriza la Chișinău din cauza ceții, astfel că avionul vicepremierului rus a intrat în spațiul aerian al României pentru a ateriza de urgență în Ungaria.


Dmitri Rogozin a confirmat pe Twitter că avionul a încercat de două ori fără succes să aterizeze la Chișnău, după care a fost redirecționat spre Budapesta.


Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, are interdicție de intrare în spațiul Uniunii Europene, fiind pe lista persoanelor sancționate din cauza crizei din Ucraina.


Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizează că avionul la bordul căruia s-a aflat vineri vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, este unul civil, aparținând AEROFLOT, și efectua o cursă regulată, situație în care nu se aplică regimul de sancțiuni instituit la nivelul UE.


"Regimul sancționator instituit la nivelul UE prin Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei nu interzice survolul prin spațiul aerian al statelor membre UE al persoanelor care figurează pe lista de sancțiuni, care călătoresc la bordul unor aeronave care efectuează zboruri regulate. Instituirea unei astfel de sancțiuni ar fi contrară dreptului internațional public, în mod deosebit dispozițiilor Convenției privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago, la 7 decembrie 1944. Pe cale de consecință, în situația semnalată nu se aplică regimul de sancțiuni instituit la nivelul UE, cursa AEROFLOT fiind o cursă civilă, regulată'', a transmis MAE.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2961 secunde