Nou incident cu un mobil Samsung Galaxy Note 7: A pocnit și a început să scoată fum în avion

198
Nou incident cu un mobil Samsung Galaxy Note 7: A pocnit și a început să scoată fum în avion - explozienote7-1475762779.jpg

Articole recomandate

Un avion aparținând companiei americane Southwest Airlines a fost evacuat chiar înainte de decolare, după ce un telefon mobil marca Samsung Note 7 s-a supraîncins, a pocnit și a început să scoată fum, la bordul aeronavei, potrivit presei americane.

Aproximativ 75 de persoane care se aflau la bordul avionului, la Louisville, în statul Kentucky, au fost evacuate, a anunțat un purtător de cuvânt al aeroportului citat de USA Today.

Compania Samsung a rechemat luna trecută telefoanele Galaxy Note 7 din întreaga lume, din cauza riscului de a lua foc. Vânzările au fost reluate în Coreea de Sud, sâmbătă, după ce telefoanele au fost echipate cu noi baterii, iar în Europa vânzările urmează să fie reluate pe 28 octombrie.

Samsung a recunoscut luna trecută că telefonul, lansat pe 19 august și vândut în mai multe țări, poate lua foc în timp ce este pus la încărcat. Mai multe companii aeriene le-au interzis ulterior pasagerilor să aducă la bord aceste telefoane.

Incidentul de miercuri a avut loc după ce un Samsung Galaxy Note 7 a fost oprit, scrie presa străină. Telefonul s-a încins în timp ce însoțitorii de bord prezentau instrucțiunile de securitate, a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului Pompierilor din Louisville.

O femeie a spus că este vorba despre telefonul soțului ei, potrivit Louisville Courier-Journal. "El a spus că tocmai îl oprise, după care (telefonul) a pocnit și a început să scoată fum", a declarat Sarah Green pentru ziar. "L-a scos din buzunar și l-a aruncat jos", a adăugat ea.

Green a spus că telefonul soțului ei a fost înlocuit, după ce Samsung a rechemat telefoanele cu probleme. Samsung a precizat pentru DPA, într-un e-mail, că până când nu recuperează telefonul respectiv nu poate confirma că în incident a fost implicat un Note 7 nou.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7948 secunde