Boris Johnson și-a numit fiul Nicholas în onoarea medicilor care i-au salvat viața

211
Boris Johnson și-a numit fiul Nicholas în onoarea medicilor care i-au salvat viața - borisandcarriewalkingt-1588433097.jpg

Articole recomandate

Boris Johnson și logodnica sa, Carrie Symonds, și-au numit fiul Wilfred Lawrie Nicholas, ultimul nume fiind ales în onoarea celor doi medici de la terapie intensivă despre care premierul britanic afirmă că i-au salvat viața în timp ce se lupta cu complicațiile provocate de noul coronavirus, relatează Reuters.


Carrie Symonds a anunțat numele sâmbătă pe Instagram, alături de o fotografie cu ea și băiețelul - al cărui păr blond seamănă deja cu cel al tatălui său.


Symonds, 32 de ani, a afirmat că fiul său, care s-a născut miercuri, a fost numit Wilfred după bunicul lui Boris Johnson, în timp ce Lawrie este numele bunicului ei.


Logodnica premierului britanic afirmă că numele Nicholas a fost ales în onoarea celor doi medici - Nick Price și Nick Hart - despre care cuplul afirmă că i-au salvat viața lui Boris Johnson la Spitalul St Thomas din Londra luna trecută.


"Nu aș putea să fiu mai fericită", a spus Symonds, mulțumind personalului de la maternitatea Spitalului University College London (UCL).


Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a revenit la muncă luni după o perioadă de recuperare în urma îmbolnăvirii cu noul coronavirus. Premierul britanic, testat pozitiv pe 26 martie, a fost internat zece zile mai târziu la spitalul St Thomas. El a fost transferat a doua zi, 6 aprilie, la terapie intensivă, unde a stat trei zile. El a ținut să le mulțumească medicilor despre care afirmă că "fără îndoială, i-au salvat viața".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0683 secunde