CCIR a primit vizita ambasadorului Republicii Cuba

180
CCIR a primit vizita ambasadorului Republicii Cuba - cciraprimitvizitaambasadoruluire-1658154110.jpg

Articole de la același autor

Mihai Daraban - președintele Camerei de Comerț și Industrie a României a avut o întrevedere cu Deborah l. Ojeda Valedon, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Cuba în România. Agenda discuțiilor a cuprins subiecte legate de modalitățile de dezvoltare a relațiilor economice și comerciale între comunitățile de afaceri dintre cele două state.

„Externalizarea business-ului românesc prin facilitarea accesului mediului de afaceri autohton pe piețe considerate mai puțin tradiționale a reprezentat și reprezintă una dintre prioritățile CCIR. Astfel, piețe precum cea din America Latină sau cea din zona Caraibelor, așa cum este și cea a Cubei, devin foarte atractive pentru antreprenorii români în încercarea acestora de a dezvolta relațiile comerciale externe. Chiar dacă în prezent există un volum destul de modest al schimburilor comerciale dintre România și Cuba, în mod cert există un potențial de creștere foarte mare, de care comunitățile de afaceri din cele două state pot profita. Nu în ultimul rând, invităm companiile cubaneze să participe la târgurile si expozițiile organizate la Romexpo, cel mai mare centru expozițional din această parte a Europei”, a declarat Mihai Daraban.


„România și Cuba au avut întotdeauna relații de cooperare excelente, în pofida diferențelor de viziune politică care au creat uneori disfuncții în dialogul dintre cele două state. Misiunea mea în România are în vedere și dinamizarea schimburilor comerciale dintre cele două state, considerând că dezvoltarea comerțului constituie baza unui dialog politic de succes. Cuba oferă o paletă destul de largă de produse și servicii, acestea putând reprezenta oportunități reale de afaceri pentru investitorii români”, a declarat Deborah l. Ojeda Valedon. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4811 secunde