Ce pensie va avea Papa Benedict al XVI-lea, după retragerea de la Vatican

555
Ce pensie va avea Papa Benedict al XVI-lea,  după retragerea de la Vatican - papa-1361187155.jpg
După retragerea sa, începând cu data de 28 februarie, Papa Benedict al XVI-lea va avea o pensie de 2.500 de euro pe lună, prevăzută de legile Vaticanului pentru funcția de "episcop emerit al Romei", informează site-ul de știri TgCom24 - Mediaset. 


În ultimele zece zile ale pontificatului său, Papa Benedict al XVI-lea va apărea din nou în public, sâmbăta viitoare, cu ocazia întrevederii sale cu președintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, care îl va saluta pentru ultima oară pe suveranul pontif, transmițându-i mulțumirile întregului popor italian.

Până atunci, papa se retrage pentru o scurtă perioadă de "exerciții spirituale" prilejuite de postul Paștelui, pe care le va efectua împreună cu cardinalul italian Gianfranco Ravasi. Iar în data de 28 februarie, la ora locală 17:00, va părăsi cu un elicopter Palatul Apostolic de la Vatican și se va deplasa la reședința de vară a suveranilor pontifi, la Castel Gandolfo, la 30 de kilometri de Roma. Aici va petrece o perioadă de două luni, înainte de a se muta într-o mică mănăstire din incinta Vaticanului, aflată în spatele cupolei bazilicii Sfântul Petru, unde își va petrece restul vieții.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2468 secunde