Cel puțin 29 de morți și 17 răniți într-un raid aerian în nordul Yemenului

111
Cel puțin 29 de morți și 17 răniți într-un raid aerian în nordul Yemenului - celputin29demortiyemen-1509541310.jpg

Articole recomandate

Cel puțin 29 de persoane au fost ucise și alte 17 au fost rănite într-un raid aerian întreprins, ieri, asupra localității Sahar din nordul Yemenului, a anunțat un responsabil al serviciilor de sănătate al rebelilor houthi, informează AFP.

Agenția Saba, aflată sub controlul rebelilor houthi susținuți de Iran, a acuzat aviația Arabiei Saudite, care intervine militar în Yemen, că s-ar afla la originea acestui bombardament.

Potrivit agenției, raidul s-a soldat cu 21 de morți și 9 răniți, toți civili, în timp ce responsabilul serviciilor de sănătate nu a putut preciza dacă este vorba doar de civili. Raidul a vizat o piață populară din localitatea Sahar, una dintre subprefecturile provinciei Saada, bastion al rebelilor houthi, potrivit celor două surse. Agenția Saba a publicat o fotografie în care se pot vedea trupuri sfâșiate și carbonizate, prezentate ca victime ale bombardamentului de ieri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4453 secunde