Concurs Copiii nu mai vor TIRANozauri la catedră

720

Articole de la același autor

Ședința cu directorii instituțiilor de învățământ constănțene, desfășurată, ieri, la Colegiul Național de Arte "Regina Maria", ne-a mai "răcorit" asupra unui subiect… ardent, despre care am evitat să scriem poate din prea mult respect pentru omul de la catedră. Pentru acea trudă a lor de a transforma niște... "elemente" în olimpici recunoscuți la NASA.

Din fericire, însă, generațiile de elevi pe care le păstoresc sunt atât de… democratizate, încât, dacă li se dă voie, chiar spun ce au pe suflet. Cum a fost cazul discuției speciale dintre secretara de stat Zvetlana Ileana Preoteasa, prezentă la Mangalia, săptămâna trecută, cu ocazia Consfătuirii naționale a inspectorilor generali adjuncți și inspectorilor de resurse umane, și reprezentanții elevilor, în frunte cu Alexandru Frățilă, președintele Consiliului județean al elevilor, la care au mai luat parte prefectul Dănuț Culețu și inspectorul general Marian Sârbu.
Așa se face că, ieri, am aflat de la șeful ISJ Constanța că elevii au solicitat în mod expres să nu li se mai ofere cadrelor didactice pensionate posibilitatea să profeseze. Și, în timp ce elevii își exprimă nemulțumirea vizavi de aceștia, prof. Marian Sârbu recunoaște că e foarte greu să fie scoși din sistem după ce zeci de ani au fost colegi.

Când vine prefectul e de bine!
Tot la ședința de ieri, la care a participat și prefectul Dănuț Culețu, am aflat că secretarul de stat l-a convins pe prefect să nu mai insiste asupra reintroducerii examenului de admitere în licee. Folosind ca principal argument faptul că tezele cu subiect unic, pe parcursul mai multor notări, permit o mai mare acuratețe a valorii elevului, secretara de stat a îmbrățișat, totodată, propunerea prefectului de a se monta camere de filmat în clasele unde se susțin examene. "Ca să terminăm odată cu problema asta a suspiciunilor, că i-a ajutat, de ce au luat ăia de la școala X note mai bune decât noi. Sunt convins că orice părinte va suspecta în permanență și de aceea vom căuta să asigurăm cadrul necesar pentru o ierarhizare corectă, după valoare, a copiilor. Și, până la urmă, nu numai pentru disciplină, ci și pentru a stopa infracționalitatea din unitățile școlare".
O altă problemă supusă atenției… ministeriale a fost parteneriatul încheiat cu elevii și părinții. Și din nou prefectul a insistat asupra necesității de a se ține cont de opinia lor, pentru că, în fond, "vrem să construim pentru copii și tocmai pe ei îi ignorăm. Și părinții la fel". De asemenea, a sugerat ca la evaluarea directorilor să se țină cont de relația acestora cu elevii. "Copiii trebuie să fie prezenți în consiliile de administrație!", moment în care majoritatea directo-rilor prezenți în sală au început să comenteze. "A ignora acest lucru, e un deficit pentru dvs.! Dacă aveți contraargumente, vă ascult! Implicați părinții, pentru a vedea ce se întâmplă în școală, astfel încât să înlăturați suspiciunile create fără nici un suport, ci doar din ce aud de la propriile odrasle".
De asemenea, a solicitat pentru prima dată directorilor de instituții o evaluare cât mai corectă a colegilor și să renunțe la calificativele "prietenești", care nu reflectă valoarea respectivului cadru didactic. "Vă garantez că nu-l ajutați sub nici o formă, pentru că în final se auto-descoperă! Mai terminați cu lucrurile formale!".

Sugestii pentru viitoarea sesiune de teze cu subiect unic
În urma susținerii celor 15 etape cât a însumat teza cu subiect unic, prof. Petre Purcărea, a împărtășit, punctual, concluziile, dar și propunerile pentru îmbunătățirea metodologiei viitoare, dat fiind faptul că acest examen se pare că este menținut în continuare: # Să fie regândită componența comisiei de la nivelul unității de învățământ, care, în actuala structură, este formată numai din profesori din unitatea școlară respectivă # Ar fi benefic ca măcar președintele comisiei să fie desemnat sau tras la sorți din rândul unităților școlare, altul decât directorul școlii în care se desfășoară tezele # Asistenții să fie arondați din alte unități de învățământ gimnazial, deplasarea acestora urmând să se facă pe distanțe scurte, pentru a nu impieta asupra orarului școlar după consumarea tezelor # Catalogul suplimentar să aibă prevăzute rubrici pentru înscrierea notelor definitive de la contestații alături de notele finale, evitându-se astfel multitudinea de modificări de note după etapa contestațiilor, semnături și parafe ale unităților școlare # Perioada de evaluare, respectiv reevaluare a lucrărilor va fi stabilită în zilele de sâmbătă și duminică, pentru a nu afecta programul de funcționare al unităților de învățământ # Trebuie reținut și aspectul financiar al activității, profesorii membri ai comisiilor prestând această activitate în timpul orar pentru care sunt plătiți # Evaluarea tezelor să fie făcută de profesori cu experiență la nivel gimnazial, dar și liceal, lipsa de experiență la profesorii debutanți, stagiari ducând la depunctarea din valoare a multor teze.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5593 secunde