Cronică de peste Atlantic (V)

Tiparul unei existente
Familia, dar mai cu seamă părinții noștri, plănuiesc pentru noi anumite scenarii de viață, încă înainte de a ne naște. Încearcă să ni le impună doar pentru simplul motiv că ne-au dat viață. Spre exemplu: să terminăm o școală renumită, apoi să ajungem în cea mai înaltă poziție cu putință, să fim recunoscuți și respectați în societate, să ne formăm o familie și să avem copii. Restul reprezintă doar mortarul ce unește cărămizile edificiului existenței noastre. Faptul că acest mod de viață, preconceput și impus, ne-ar face fericiți sau nu, în final, este complet irelevant pentru cei dragi, pentru cei care ne alcătuiesc viața de zi cu zi. Prejudecata de genul: "ai ajuns la o anumită vârstă și nu te-ai căsătorit, nu ai copii care te-ar așeza în rândul lumii", domină absolut orice cultură în lume.
Libertatea de spirit a individului este automat filtrată de cercurile sociale în care ne învârtim, prin același tipar, unul aproape primitiv, pierzând ritmul evoluției umane.
Trebuie să apreciem un lucru: "thank God" (mulțumim lui Dumnezeu), cum spun americanii, că lumea asta este mare și că, în prezent, mai mult decât în orice altă perioadă, avem alternative, avem surse de informare și opțiunea de a ne înțelege condiția socială, de a evalua ce-i în jurul nostru și de a face alegeri; de a evada din tiparul pecetluit în modul nostru de gândire.
Începem prin a bâjbâi ca orbii în întuneric, prin a ne asuma riscul de a fi judecați pe nedrept de cei care contează cel mai mult pentru noi sau chiar și de cei care nu reprezintă mai mult decât simpli pioni pe masa de șah a vieții noastre. Dar, în același timp, suntem călăuziți de scânteia libertății de decizie asupra destinului nostru, de dorința de a ne găsi propria cale, fără să ignorăm, totuși, adevărul universal ale existenței. Îi voi permite cititorului să își tragă propria concluzie asupra acestui adevăr.

Lumina de la capătul tunelului
Când am părăsit meleagurile natale, modul românilor de a privi viața și a-și plănui viitorul, era încă în stadiul de tranziție dinspre anii întunecați ai comunismului spre cei ce aveau să urmeze...
După doisprezece ani printre americani, în timp ce mi-am însușit o parte din mentalitatea lor, am ajuns la concluzia că există lumina de la capătul tunelului ignoranței și concepțiilor arhaice, dar poate într-un fel, fundamentale, acele concepții cu care chiar și mintea mea de om tânăr a fost programată din momentul în care am văzut lumina zilei.
Trasând o paralelă între modul de gândire al țărilor pe care le-am vizitat din Asia până în America de Sud și vestul Europei, pot spune că modul libertin de viață al americanilor se potrivește, în multe privințe, cu cel al francezilor.
America, deși o nație fondată de puritani (primii europeni sosiți pe continentul nord-american fiind radicali religioși și pioși), con-stituie al doilea, sau cel puțin unul dintre primele locuri de pe glob unde o persoană are libertatea de a gândi și a face ce-și dorește, atâta timp cât nu insulta pe cei care au fost aici înainte și chiar și pe cei ce sunt noi sosiți pe acest tărâm al "tuturor posibilităților".
Încă de pe băncile facultății, Loyola University Chicago, am fost absolut impresionată de modul în care profesorii ne împingeau de la spate spre cunoașterea a noi teritorii, în orice domeniu. Ne puneau note mari pe ideile originale, pe o viziune nouă, pe un mod diferit de interpretare a vechilor concepte. Ni se spunea să căutăm inspirația nu numai în noi înșine, dar și în ce ne înconjoară, să gândim "out of the box".
Ideea că am putea străluci mai tare decât predecesorii noștri era nu numai piatra de fundație, dar și idealul cu care ne intoxicau mintea în timpul cursurilor, printre rândurile cărților pe care ni le dădeau de citit și, nu în ultimul rând, prin discursul final rostit de către rector la festivitatea de absolvire: "Spread your wings" (deschide-ți aripile) și fă mai mult și mai bine decât ce ai văzut înaintea ta, acesta a fost mesajul ultim cu care am absolvit patru ani universitari în Chicago.

Standard sau excepție, ambele sunt bine văzute
Precum am mai notat și în episodul precedent, aici, ca și în România, am observat acea tendință a tinerilor de 25 - 35 de ani să își întemeieze o familie proprie și să își crească unul, doi sau trei copii. Însă, în paralel, și nu neapărat izolat, există o categorie de tineri de aceeași vârstă, și chiar una de peste 35 ani, "middle aged" (vârsta de mijloc), bărbați și femei, care aleg să își trăiască viața liberi de orice regulă scrisă sau nescrisă, care nu alunecă pe panta creată de concepțiile învechite impuse de părinți și familie, și anume obligația de a se căsători pentru a putea fi considerați "normali".
Această categorie de oameni are un stil de viață puțin diferit. De aceea sunt priviți, de multe ori, cu un anumit nivel de "veiled envy" (invidie mascată) de către cei care au urmat sfaturile generațiilor precedente și au intrat "în rândul lumii", având în vedere că rata de divorț medie în America este de aproximativ 40%. Această invidie este deseori mascată de un sentiment de milă, care îi face pe cei din prima categorie să se simtă mai bine cu propria lor condiție pe care au ales-o de bună voie.
Însă asta este frumusețea ascunsă a Americii. Cuvântul de mai sus - "uneori" - are o semnificație crucială, și trebuie subliniat vizavi de cuvântul "deseori". Un mod de a gândi pe care și eu trebuie să îl înfrunt, mai degrabă cu zâmbetul pe față decât supărată, de fiecare dată când vin acasă să-mi vizitez părinții, surorile, rudele și puținii prieteni pe care-i mai am în România.
Zona orașului unde locuiesc eu în Chicago priește de minune celor care au acea putere de caracter să fie independenți și care încă sunt în căutarea iubirii vieții lor sau efectiv au ales să se mai bucure de câțiva ani "care free" (fără griji), să aloce timp altor idealuri, mai importante poate decât schimbatul scutecelor, în ideea că majoritatea o vor face și pe asta, odată și-odată. Totul e doar o chestiune de timp și perspectivă, priorități și preferințe complet diferite.
Un lucru absolut admirabil, care încă mă uimește la americani, rămâne acea capacitate a persoanelor din orice clasă socială, de orice vârstă, de a conlucra atât în lumea de afaceri, cât și în afara ei. Am colegi de serviciu la bancă, mai tineri sau mai în vârstă, care s-au născut în "ghetou" și alții care s-au născut în crema aristocratică a acestei țări. Când ieșim la "happy hour" (ora de distracție după program), o dată la câteva săptămâni, să ne descărcăm stresul, frustrările sau să ne bucuram de promovări, toți suntem îmbrăcați la fel, cu aceleași haine, purtăm aceleași zâmbete și schimbăm glume descrețindu-ne frunțile fără prejudecăți. Unii sunt căsătoriți, unii sunt logodiți sau în relații stabile, alții singuri, unii locuiesc în suburbii cu familiile lor, alții în oraș în apartamentele lor, iar alții încă își închiriază locuința. Schimbăm opinii și gânduri în aceeași măsură despre noutăți financiare, despre vacanțe, shopping, copii, politică, familii, cluburi, restaurante, expoziții de artă etc.

Va fi sau nu va fi
Fiece secundă pe care o am lângă Tudor este mai prețioasă decât orice diamant din lume. Sâmbătă noaptea, după petre-cere, eram frânți de oboseală și am adormit ținându-ne de mână. El îmi e inspirația de zi cu zi, chiar dacă mă supără câteodată printr-un comportament pe care încă încerc să-l înțeleg, având în vedere că viața lui este atât de diferită de a mea. Mintea-i este prea complexă, ca un joc de puzzle căruia-i mai descopăr câte o piesă în fiece zi, dar de a cărui completare sunt încă departe. Personalitățile ne sunt atât de distante, ca cerul și marea, care totuși se îngemănează undeva, departe, la linia orizontului, generând o nuanță de albastru intens care inundă zarea...
Să fie doar imaginația mea sau va deveni realitate într-o zi aceas-tă relație imposibilă, scăldată în iubire deplină, perfectă? Nu voi lăsa niciodată această întrebare să ne strice momentul de acum, ziua de azi. Suntem aici, acum, chiar dacă mâine vom fi sau nu vom mai fi.
Va urma

(Foiletonul Gabrielei S. va putea fi citit în edițiile de week end și de luni ale ziarului Cuget Liber)