Concurs De Bobotează, constănțenii sunt așteptați în port pentru sfințirea apelor

289

Articole de la același autor

Astăzi, cu ocazia sărbătorii Bobotezei, începând cu ora 8.30, la Catedrala Arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" are loc Sfânta Liturghie în cinstea Botezului Domnului, oficiată de către Ierarhul Tomisului, Înaltpreasfințitul Teodosie. La ora 11.30, clerul și credincioșii vor porni într-o amplă procesiune spre Portul Tomis unde va fi oficiată, la ora 12.00, slujba de sfințire a apelor. Conform tradiției, Ierarhul tomitan va arunca în apa mării trei cruci ce vor fi recuperate de tineri curajoși, care vor înfrunta gerul lăsat asupra Constanței de ceva vreme.
Tot în cadrul slujbei, Arhiepiscopul Tomisului urmează să sfințească apa din budanele (butoaie mari) de lemn aflate în cele opt care trase de boi și de măgari, dar această parte a sărbătorii, devenită tradițională la Constanța, s-ar putea să nu mai aibă loc anul acesta. În anii trecuți, după sfințirea apei în port, opt care trase de boi sau măgari au plecat pe cele patru bulevarde principale ale orașului pentru a duce agheasma mare la credincioșii din tot orașul. Însă, anul acesta Arhiepiscopia a avut dificultăți în a găsi animalele, a declarat pr. Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. În anii trecuți, multe dintre acestea erau aduse de la Tulcea. De asemenea, mai spune Tănăsescu, dacă vor fi probleme cu gheața de pe șosea se va renunța la acest obicei, ca să nu se pună în pericol animalele. Chiar dacă agheasma sfințită în port nu va ajunge la credincioși adusă de aceste care, credincioșii care nu pot veni în port vor putea să primească apă sfințită la bisericile din oraș, pentru că Slujbe de sfințire se vor ține de Bobotează în toate lăcașele de cult ortodoxe.
Dacă cele opt care vor porni la drum, ele vor urma traseul obișnuit din anii trecuți. Primul traseu: Port, Str. Mircea cel Bătrân, B-dul Mamaia, B-dul Soveja, B-dul Tomis, ieșire Ovidiu; al doilea: Port, Str. Mircea cel Bătrân, B-dul Ferdinand, Str. I. G. Duca, B-dul Lăpușneanu, Hotel Dobrogea, B-dul Aurel Vlaicu, ieșirea spre Ovidiu; al treilea: Port, Str. Mircea cel Bătrân, B-dul Ferdinand, B-dul I.C. Brătianu, ieșirea spre Medgidia; traseul al patrulea: Port, Str. Marinarilor, Str. Traian, B-dul 1 Mai, ieșirea spre Agigea. Fiecare car ar urma să poarte câte două budane cu o capacitate de 250 litri.
Agheasma Mare se sfințește doar în zilele de 5 ianuarie și 6 ianuarie și poate fi băută dimineața, înainte de masă, până pe data de 14 ianuarie.
100 de militari ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, împreună cu alți 60 ai Grupării de Jandarmi Mobile Tomis vor asigura la Constanța măsuri de ordine publică, la procesiunile și ceremoniile religioase. În plus, un pluton de 21 de cadre ale Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța vor face parte din garda de onoare ce însoțește procesiunea.
Pentru credincioșii ortodocși sărbătoarea Bobotezei la 6 ianuarie încheie sărbătoarea Crăciunului, începută la 25 decembrie. Este unul din cele douăsprezece Praznice Împărătești care, alături de Paști, sunt cele mai importante date ale calendarului liturgic ortodox și celebrează diferite evenimente din viața lui Iisus sau a Mariei, maica Lui. Boboteaza prăznuiește, după cum îi spune și numele, botezul lui Iisus Hristos în apele Iordanului de către Ioan Botezătorul. Sărbătoarea se mai numește și Epifania, sau Teofania, pentru că la botezul Domnului s-a arătat întreaga Sfântă Treime. Cerurile s-au deschis cu această ocazie, iar Dumnezeu Tatăl a vestit că "Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit". Sfântul Duh a coborât asupra Domnului sub forma unui porumbel, vestind o nouă creație, tocmai așa cum un porumbel a vestit lui Noe un nou pământ pentru cei care au supraviețuit potopului.
Sfințirea apei în afara zidurile bisericilor se face pentru că la această sărbătoare se crede că prin cufundarea Domului Iisus Hristos în apele Iordanului întreaga natură se sfințește, așa cum prin Întruparea cuvântului natura umană a fost sfințită.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.229 secunde