Doi copii s-au născut în gara din Budapesta, după ce ambulanțele au refuzat să le ducă pe mame la spital

234
1
Doi copii s-au născut în gara din Budapesta, după ce ambulanțele au refuzat să le ducă pe mame la spital - imigrantimorti30089600-1441279368.jpg

Articole recomandate

Situația imigranților sirieni care stau de zile bune în gara din Budapesta încercând să ajungă în vestul Europei este una din ce în ce mai grea.

Printre mulțimea aflată în cea mai mare gară din Budapesta se numără și femei gravide, unele dintre ele în ultimul trimestru de sarcină. Trei dintre ele au fost nevoite să nască în mizerie, după ce ambulanțele au refuzat să le transporte la spital.


Una dintre fetițe, născută într-un pasaj de lângă gară, a primit de la părinții ei numele Sadan, ceea ce s-ar traduce "Adăpost". Tatăl și mama ei stau de zile bune în stradă, sperând să poată ajungă în vestul Europei, unde ar putea avea o viață decentă, dincolo de război și teama de a-și piere viața.


Un alt băiețel, acum în vârsă de patru zile, a fost fotogtafiat în brațele mamei sale, învelit într-o păturică albă. Micuțul doarme liniștit, neștiind prin ce coșmar trec părinții lui.


Ieri, încă o fetiță a venit pe lume, iar părinții au botezat-o Shems- "Speranță". Echipa de voluntari care încearcă să-i ajute pe oameni și care a asitat la nașterea ei susține că a fost un moment emoționant când micuța a venit pe lume, dar li s-a rupt inima pentru că totul s-a pterecut într-un așa mediu.

Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/copii-nascuti-gara-budapesta-550037.html#ixzz3kfpJapqH


Comentează știrea

ismail/ brussel
5 septembrie 2015
tigani europeni si emigrantii mulsumani !

Acest comentariu este dureros si cu regret .sa tot vorbit de tiganii ca fura ca cercesc an truna sun alti care muncesc de pe urma gunuoaielor dar intra an tot antro economie cersetoria si munca dupa gunuoaie .furtul asi va rasplati dupa fata .despre mulsumani sun ca totii oameni din rand muncitori dar 90% sunt an crezuti an profetul muhamed si la anmulgirea religiei dar cu regret evenimentele catrastofale le fac got ei adica urmasi si tot dupa urmasi .este diferenta mare antre un mulsuman balkan si arab ? Ex.un tigan fura si cerceste dar nu o muoara sau sa ia viata unor omeni ne vinovatii .este o dinfereta mare care de ja lumea antreaga asi da seama pe cine sa ajuta referitor la a cesti copii din siria pui nume de libertate dar nea duce ne sperante !!! Eu cred ca nus devina dar daca e mulsuman ami pare rau cum au fost si tiigani anainte tratati cu copii lasati an gunuoaie tigani ortodosi si mulsumani .

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1513 secunde