Concurs Emigrant politic reîntors din America, pe punctul de a arunca în aer o clădire

Emigrant politic în Statele Unite ale Americii din 1985 și revenit în țara natală în 2001, Vasile Armancaș, de 66 de ani, amenință acum că va arunca în aer imobilul în care locuiește, de pe strada Mihai Eminescu nr. 10 (chiar lângă Casa Căsătoriilor), dacă autoritățile nu-i dau ocazia să își trăiască liniștit ultimele zile din viață.

Povestea lui Vasile Armancaș începe cu lupta de a reuși în viață într-o perioadă în care comunismul sugruma toate încercările de ieșire din decorul unei lumi limitate și impuse de dictatură.
A muncit de la vârsta de 16 ani ca sudor calificat pe Șantierul Petrochimic Roznov-Săvinești, în cadrul IMB. În paralel, la seral, a terminat liceul, în 1964.
A lucrat apoi ca profesor suplinitor de istorie la Școala Generală din comuna Corbasca, județul Bacău, până în februarie 1966, când a fost luat în armată.
După terminarea serviciului militar s-a reîntors la Combinatul Siderurgic din Galați, unde a mai lucrat un an, iar apoi, din octombrie 1968, a plecat la Uzina de Mașini Grele din București, unde a muncit ca sudor și șef de echipă cu înaltă calificare și eficiență profesională.
În octombrie 1969, a fost admis la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, la cursurile de zi. În 1973 era licențiat în istorie. Pentru a se putea întreține, pe perioada studenției a lucrat ca sudor de întreținere la Centrală Termică Grozăvești sau la construcția podului rutier peste Dunăre de la Giurgeni - Vadul-Oii ori la construcția oțelăriei din Târgoviște.

Pus la zid de PCR
"În toți acești ani grei de muncă și studii, puteam să-mi fac o carieră strălucită dacă aș fi acceptat propunerea să intru în PCR, fapt ce nu s-a produs ca urmare a convingerilor mele despre mersul evident al istoriei lumii, convingeri ce aveau să se confirme pe deplin în anii viitori" - povestește Vasile Armancaș.
Pentru că salariul de profesor era o nimica toată a revenit tot la munca grea, astfel că, din 1977 până la sfârșitul lui 1979, a lucrat ca sudor țevar autorizat pe Platforma Petrochimică Midia-Năvodari, timp în care i s-a dat un apartament în cartierul Inel II, pe strada Solidarității, din Constanța. Acolo s-a mutat cu soția sa, pregătindu-se totodată să candideze pentru o catedră.
În 1981, a fost angajat ca profesor de istorie și științe sociale la liceul, pe atunci, "Agro-Industrial", de pe b-dul Aurel Vlaicu.

"Lăsați ferestrele deschise…"
În octombrie același an, a fost convocat să participe la Conferința Cadrelor Didactice de profil din Dobrogea. De la tribuna oficială s-a cerut opinia profesorilor privitor la îmbunătățirea Programei de învățământ, special în predarea filosofiei.
Vasile Armancaș s-a înscris la cuvânt. "Când mi-a venit rândul, ridicându-mă, am început cu un citat din Goethe: «Lăsați ferestrele deschise să intre lumină», afirmând în continuare că filosofia marxistă, în cursul a peste un secol de istorie, devenise falimentară și că singura cale de eficientizare a predării acestei frumoase materii era aceea de a se introduce și alte curente filosofice, cum se studiau în occident" - spune omul.
În sală s-a lăsat o liniște de mormânt între cei aproximativ 360 de profesori prezenți. Liniște care a fost întreruptă de cei de la tribuna oficială, care, luați prin surprindere de îndrăzneala opiniei sale, i-au strigat pe un ton alarmant să se oprească și să se așeze.

Aruncat de comuniști după gratii
"Nefiind membru PCR, avusesem multe probleme și necazuri de-a lungul anilor trecuți. Acum, însă, începuseră mulți să mi-o spună, îmi pusesem puțina libertate și viața în pericol, fiind sfătuit să dispar cât mai repede. Astfel, la 28 decembrie 1981, am fost arestat pentru că încercam să plec din țară, însă negăsindu-mi-se nicio faptă antisocială, iar climatul internațional de apărare a «drepturilor omului» fiind în plină ofensivă, atunci când în penitenciarul de la Craiova începusem, în luna martie 1982, greva foamei, m-au pus în libertate în câteva săptămâni" - povestește Vasile Armancaș.
În timpul acestei prime detenții, soția lui a fost hărțuită și presată să divorțeze sub amenințarea cu pierderea slujbei de inspector de personal.
Apoi, orice încercare de a se angaja i-a fost blocată, așa că a hotărât, cu riscul pierderii vieții, să încerce să plece din nou din țară. A fost iarăși arestat, în Gara din Craiova, fiind rapid condamnat la 18 luni de detenție, din care a executat cinci luni și șapte zile.

În sfârșit, liber!
Pus în libertate, a intrat la Ambasada Americană din București cu un memoriu, care reflecta toate faptele prezentate mai sus. Astfel, în februarie 1985 a primit viza de intrare în USA ca emigrant politic, stabilindu-se în statul Washington.

Tărâmul Făgăduinței (?!)
Aici a pornit o nouă viață. S-a recăsătorit cu o profesoară, doctor în drept, și a întemeiat o familie, în 1988 venind pe lume primul copil - un băiețel, iar în 1988 - o fetiță. Și-a proiectat și apoi construit o casă cu propriile mâini, după care și-a deschis un bussines în construcții și remodelări rezidențiale, "ARVI Construct".
Numai că un accident rutier provocat de o femeie care se afla la volan sub influența drogurilor l-a nenorocit pe viață. Lovit grav la coloană și cap, el a rămas cu o paralizie continuu progresivă, de tip parkinsonian.
Pentru că nu voia să fie o povară pentru familie, a vândut tot ce avea pe numele lui și a venit în România, cu câteva zeci de mii de euro în cont.

Testament vs. moștenire
Aici, s-a reîntâlnit cu fosta soție, cu care a căzut de acord să conviețuiască. Deși putea să cumpere cu banii cu care venise din America, la momentul respectiv, un apartament, a fost convins de fe-meie să locuiască împreună într-un apartament de pe strada Mihai Eminescu nr. 10, pe care o bătrână i-l lăsase prin testament.
Numai că problemele au venit ulterior, când au apărut persoane care au susținut că sunt moștenitoarele bătrânei ce a lăsat în posesie imobilul respectiv.
De atunci, au urmat procese peste procese, iar, în cele din urmă, pe baza unor probe total insuficiente, s-a dispus "repunerea în drepturi" a moștenitorilor. Instanța a hotărât, totodată, ca locatarii de până acum să fie despăgubiți la valoarea îmbunătățirilor aduse apartamentului, insti-tuindu-se, totodată, un drept de retenție, până la plata sumei de 38.500 lei.
Chiar dacă aceste dispoziții ale hotărârii judecătorești nu au fost respectate, moștenitorii amenință, prin prezența executorilor judecătorești la adresa respectivă, că îl vor da afară pe Vasile Armancaș.

Care protecție socială?
Deși a venit cu bună credință în România și, potrivit spuselor sale, a donat de fiecare dată câte o sumă de bani când au fost probleme cu inundații sau alte calamități în țară, iată că acum el riscă să ajungă să trăiască sub cerul liber. Deși se aștepta ca autoritățile locale să îi sară în ajutor (probabil din cauză că era obișnuit cu sistemul american) nu s-a întâmplat nici pe departe acest lucru. Chiar dacă a făcut petiții către primarul Radu Mazăre nu a fost ajutat în nici un fel.
Se știe prea bine că există cazuri sociale nerezolvate la Constanța de ani buni și că situația nu se va rezolva într-un timp rezonabil. Mai ales în cazul unui cetățean care a venit din America… Trebuie să recunoaștem că există situații mult mai tragice, mai complexe, cu implicații emoționale mai profunde decât a lui Vasile Armancaș.
Chiar și așa, noi l-am găsit cu o butelie pe care o ține permanent lângă ușă și ne-a spus că, dacă cineva încearcă să îl dea afară din clădire, o va arunca în aer!
Pentru el, impactul cu societatea românească a fost fatal. Se aștepta la mult prea mult de la o nouă orânduire care a înțeles total greșit democrația și credea că statul român a învățat să își prețuiască cetățenii. Ne repeta constant: "S-a abuzat enorm de lege… Cei care fac legea nu o respectă… S-a judecat timp de opt ani… (n.r. - referindu-se la procesul privind revendicarea clădirii în care locuiește) și nu s-a făcut dreptate" - ne spune vizibil iritat de situație Vasile Armancaș.
Din păcate, JUSTIȚIA și societatea în care s-a întors după atâția ani de libertate doar asta îi poate oferi.
Noi v-am oferit povestea lui mai mult ca o lecție de viață. Faptul că s-a întors în România după atâția ani și că nu a investit imediat banii cu care venise, lăsându-se - într-un fel - folosit, i-a îngreunat mai mult povara ultimilor ani de viață.
Protecția socială care se oferă în România este nulă. El nu s-a așteptat la asta… Credea că lucrurile s-au schimbat la noi. Din păcate, nu. Mai e cale lungă să ajungem din urmă țările occidentale, mai ales la acest capitol.