Giorgia Meloni afirmă că se opune unei Europe arogante şi invadatoare

127
Giorgia Meloni afirmă că se opune unei Europe arogante şi invadatoare - 1-1715840511.jpg

Articole de la același autor

Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, cap de listă al formaţiunii sale de extremă dreapta, Fratelli d'Italia, la alegerile europene de luna viitoare, a afirmat că se va opune unui model de „super-stat birocratic hipercentralizat, arogant şi invadator”, relatează agenţia AFP.

„Ne aflăm în ajunul unui vot decisiv, la care cetăţenii vor fi chemaţi să aleagă între două modele pentru Europa”, a scris Giorgia Meloni într-un mesaj adresat unei conferinţe cu privire la Europa care are loc la Roma.

Continuând pe linia obişnuită a partidului său, ea a respins modelul federal, „duşmanul specificităţilor naţionale, construit pe transferul către Comisia Europeană al unor părţi tot mai importante din suveranitate de către guvernele şi parlamentele statelor membre ale UE”.

„Această Europă este arogantă şi invadatoare, contrară libertăţii cetăţenilor săi”, a susţinut Meloni, criticând „o Europă care vrea să ne impună ce trebuie să mâncăm, ce maşină să conducem, cum să ne renovăm casa, ce haine să purtăm şi poate cum să scriem şi să gândim”.

„Noi credem în al doilea model, o confederaţie de naţiuni suverane care garantează principiul subsidiarităţii înscris în tratatele Uniunii Europene şi lucrăm pentru construirea acestui model”, a subliniat şefa guvernului italian.

Partidul său, Fratelli d'Italia, conduce în sondaje în perspectiva alegerilor europene care se vor desfăşura în Italia pe 8 şi 9 iunie, fiind creditat cu 27% din intenţiile de vot, faţă de 20% Partidul Democrat (centru-stânga), principalul partid de opoziţie.

„Vrem o Europă puternică şi influentă, care să facă mai puţin, dar mai bine”, a insistat ea, explicând că „a face mai bine înseamnă ca Europa să se ocupe de marile teme, începând cu politica externă şi de securitate comună, să joace un rol principal pe plan mondial şi în scenarii de criză, dar să lase în rest suveranitatea şi libertatea naţiunilor”.

În Parlamentul European, Fratelli d'Italia face parte din grupul de dreapta al Conservatorilor şi reformiştilor europeni, alături de formaţiuni ca Vox (Spania) şi Reconquete (Franţa). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2783 secunde