Informaţii importante despre îmbătrânire şi vindecare, descoperite cu ajutorul unor hidrozoare marine

241
Informaţii importante despre îmbătrânire şi vindecare, descoperite cu ajutorul unor hidrozoare marine - hidroizipenatiexaglaophenia-1688220835.jpg

Articole recomandate

Cercetătorii de la National Institutes of Health (NIH) din Statele Unite au descoperit informaţii importante despre procesele de îmbătrânire şi de vindecare în timp ce studiau organismele unor hidrozoare marine spongioase, au anunţat vineri reprezentanţii acestei agenţii americane, citaţi de Xinhua, scrie Agerpres.

Oamenii de ştiinţă de la NIH au studiat felul în care aceste creaturi marine minuscule îşi regenerează întregul corp pornind de la orificiul lor bucal. Ei au secvenţiat ARN-ul de Hydractinia symbiolongicarpus, o clasă de hidrozoare celenterate minuscule, ce au forma unor mici tuburi şi care trăiesc pe carapacea crabilor-pustnici.

În timp ce exemplarele de Hydractinia începeau să se regenereze şi să-şi formeze corpuri complet noi, cercetătorii au detectat o semnătură moleculară asociată cu procesul biologic de îmbătrânire, cunoscut sub numele de "senescenţă".

Astfel, specia Hydractinia symbiolongicarpus a demonstrat că vindecarea şi îmbătrânirea, două procese biologice fundamentale, sunt interconectate, oferind o nouă perspectivă asupra felului în care evoluează îmbătrânirea, potrivit autorilor acestui studiu, publicat în revista Cell Reports.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.702 secunde