Concurs Iranian, prins cu jumătate de kilogram de hașiș, la Cernavodă

456

Articole de la același autor

Un iranian a fost prins, în localitatea constănțeană Cernavodă, având asupra sa jumătate de kilogram de hașiș.
Darioosh G., de 40 de ani, a căzut în plasa polițiștilor de la Crimă Organizată după ce a fost urmărit timp de o lună, deoarece existau indicii că acesta face trafic de droguri între Iran și România.
El a fost prins când cobora dintr-un microbuz, la Cernavodă, în timp ce se întorcea din Iran.
Șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, comisarul Aurelian Pavel, a declarat că drogurile erau ascunse în bagaje, iar valoarea lor pe piață se ridică la suma de 5.000 de euro.
"Iranianul s-a deplasat în Iran, de unde a procurat cantitatea de droguri, pe care a ascuns-o în bagajele personale și s-a întors în țară cu un microbuz de transport persoane, traversând granițele Turciei, Bulgariei și României", a precizat șeful BCCOA Constanța, comisarul Aurelian Pavel.
Iranianul a fost prezentat magistraților de la Tribunalul Constanța, care au dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5872 secunde