Japonia, în pragul unui dezastru nuclear

1141
Japonia, în pragul unui dezastru nuclear - c3a2e37b74855325c31c533419161972.jpg

Articole recomandate

Norul radioctiv, apărut în urma exploziilor de la reactoarele nucleare de la Fukushima, se deplasează spre Oceanul Pacific. Ieri, s-au produs peste 15 cutremure, cel mai mare având 6 pe Richter. Reactorul numărul patru a luat foc ieri dimineață, după ce o explozie a avut loc luni seara  la un alt reactor. Purtătorul de cuvânt al Guvernului japonez a anunțat, ieri, că răcirea reactoarelor 5 și 6 de la centrala nucleară Fukushima pare să nu funcționeze bine, după ce sistemul de răcire al tuturor celorlalte patru reactoare ale centralei a fost afectat de cutremurul din 11 martie.
Radiațiile la uzina nucleară Fukushima Daiichi, avariată în urma cutremurului, au crescut până la un nivel "ce poate avea impact asupra sănătății oamenilor", a anunțat guvernul japonez, care a cerut populației aflate pe o rază de 30 de km în jurul centralei să rămână în case.

Guvernul le cere japonezilor să nu mai golească magazinele
Ministrul japonez al Consumului, Renho, le-a cerut ieri cetățenilor să nu mai golească magazinele, cu scopul de a face stocuri de hrană, de teama unei agravări a crizei nucleare, în urma cutremurului de vineri.
Raioanele alimentare ale supermarketurilor și magazinelor alimentare din regiunea Tokyo au fost, în bună parte, golite după cutremur, locuitorii hotărând să își facă re-zerve, în cazul în care vor fi nevoiți să rămână la domiciliu. Ministrul a declarat în fața presei că o continuare a exercitării de presiuni asupra rețelei de aprovizionare "ar putea afecta distribuirea ajutorului alimentar către regiunile afectate de cutremur".
Ea a precizat că Guvernul va "supraveghea cu atenție evoluția prețurilor", pentru a evita o creștere a prețurilor produselor alimentare.

Peste 2.400 de morți
Peste 2.400 de morți - acesta este bilanțul oficial al cutremurului urmat de un tsunami, care a afectat vineri Japonia, informează AFP, citând poliția națională.
Cifrele arată că până acum s-au înregistrat 2.414 decese confirmate, 3.118 dispăruți și 1.885 de răniți. În continuare, autoritățile se așteaptă ca bilanțul să crească, pe măsură ce sunt descoperite noi cadavre în zonele devastate de forțele naturii.
Comandantul poliției din provincia Miyagi, una dintre cele mai afectate din țară, s-a declarat sigur că numărul morților va depăși 10.000.
Echipele de salvare sunt de părere că, de acum încolo, șansele de a găsi supraviețuitori printre ruine sunt minime, având în vedere că au trecut patru zile de la cel mai puternic cutremur înregistrat în Japonia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 23 Februarie 2011
Stire din Actual : Cutremur devastator în Noua Zeelandă
Pagina a fost generata in 0.5107 secunde