Jubileul de diamant al reginei Elizabeth a II-a: O mie de ambarcațiuni adunate pe Tamisa pentru paradă

471
Jubileul de diamant al reginei Elizabeth a II-a: O mie de ambarcațiuni adunate pe Tamisa pentru paradă - regina3-1338716755.jpg
O mie de ambarcațiuni s-au adunat pe Tamisa, în Londra, în această dimineață, pentru marea paradă nautică dedicată jubileului de diamant al reginei Elizabeth a II-a, un spectacol grandios ce nu a mai avut loc de pe vremea regelui Charles al II-lea, din secolul al XVII-lea, relatează Mediafax.
Mii de persoane, îmbrăcate în impermeabile, erau adunate deja, duminică dimineață, de-a lungul Tamisei, pentru a asista la spectacolul "istoric" și "unic", potrivit organizatorilor.

În ciuda ploii și a temperaturilor reci, unele persoane au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în corturi amenajate de-a lungul fluviului pentru a fi sigure că prind un loc în primele rânduri. Unii oameni s-au instalat chiar de sâmbătă după amiază de-a lungul Tamisei pentru a se asigura că au cele mai bune locuri de unde să urmărească parada.

"Anul trecut, în timpul nunții (a prințului William cu Kate Middleton, n.r.), era o mare de oameni. Trebuie să fim în primele rânduri", a explicat Kelly Craig, în vârstă de 41 de ani, una dintre primele venite. "Este familia regală. Acest lucru înseamnă să fii englez adevărat", a comentat o altă femeie venită la eveniment.
Unii sunt "obișnuiți" ai evenimentelor regale, care și-au instalat corturile și anul trecut în apropiere de palatul Buckingham din Londra, pentru a vedea de aproape căsătoria prințului William.

Venite din lumea întreagă, o mie de ambarcațiuni, vaporașe cu vâsle, cu aburi, cu motor, veliere, s-au adunat duminică dimineață în vestul Londrei.

Flota va porni pe Tamisa în jurul orei locale 14.30 (13.30 GMT) și va coborî încet spre celebrul Tower Bridge, podul situat în centrul Londrei.

Somptuoasa barjă regală vopsită în culorile roșu și auriu, pe care se vor afla regina și mai mulți membri ai familiei regale, va deschide cortegiul.

Circa un milion de persoane sunt așteptate să se adune pe cheiul fluviului sau în fața celor 50 de ecrane uriașe instalate de-a lungul Tamisei, pentru a vedea caiacele, gondolele venețiene, vaporașele de surf și balenierele care vor coborî circa 11 kilometri pe apă, acompaniate de muzică.

5.500 de polițiști și 7.000 de voluntari sunt însărcinați cu asigurarea ordinii publice.

Cerul Londrei s-a dovedit a fi capricios sâmbătă, în prima zi a acestui sfârșit de săptămână dedicat jubileului de diamant al reginei, iar duminică se pare că parada se va desfășura sub ploaie.

Comentatorii postului BBC, care consacră o ediție specială acestei parade, au transmis evenimentul în direct, duminică dimineață, de sub umbrele.

Potrivit serviciilor meteorologice, temperaturile se vor situa în jurul a 11 grade Celsius, toată ziua.

Jubileul de diamant al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii - împlinirea a 60 de ani de la urcarea pe tron - este sărbătorit cu fastul propriu casei regale de Windsor, dar și cu considerație în contextul acestei perioade de austeritate.

Sâmbătă a avut loc derby-ul Epsom, singurul în care caii reginei nu au fost premiați până în prezent. Duminică, în afară de parada pe Tamisa, va avea loc "big lunch" (marele prânz n.r.), când milioane de oameni vor fi în parcuri, pub-uri și pe străzile regatului.

Luni, 2012 felinare vor fi aprinse succesiv, de la Tonga, din Pacific, până la Londra. Pe acesta din urmă îl va aprinde chiar regina, pe bulevardul Mall ce va fi decorat cu steagurile Regatului Unit. În seara acestei zile, va avea loc și un concert extraordinar în fața palatului Buckingham, la care vor participa nume sonore din industria muzicală, precum Paul McCartney, Tom Jones, JLS, Robbie Williams, Kylie Minogue, Annie Lennox, Alfie Boe, Jessie J, Shirley Bassey, Cliff Richard și Ed Sheeran.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9684 secunde