Justificările legale ale unui asasinat

432
Justificările legale ale unui asasinat - justificariasasinat-1318161746.jpg
Memorandumul juridic care a permis asasinarea în Yemen a lui Anwar al-Awlaki, cleric radical musulman născut în Statele Unite, arată că acesta putea fi ucis numai dacă forțele americane nu aveau posibilitatea de a-l prinde în viață, relata New York Times, în ediția online de ieri. Memoriul, redactat de administrația Barack Obama anul trecut, a fost finalizat după deliberări care au durat mai multe luni și oferă o imagine a dezbaterilor juridice care au determinat una dintre cele mai importante decizii luate de președintele american - cea privind uciderea unui cetățean american fără un proces prealabil.

Documentul secret oferă justificări pentru asasinat, în pofida decretului care interzice acest tip de acțiuni, a unei legi federale, a prevederilor din Legea Drepturilor și a reglementărilor internaționale privind conflictele, potrivit unor surse apropiate negocierilor.

Totuși, memoriul se rezumă la cazul specific al lui Awlaki și nu stabilește o doctrină mai amplă care să permită uciderea oricărui american considerat drept amenințare teroristă.

Analiza juridică ajunge la concluzia că asasinarea lui Awlaki poate fi legală, în cazul în care acesta nu poate fi capturat, deoarece serviciile de informații au dovezi că el participa la războiul dintre Statele Unite și al-Qaida și că reprezintă o amenințare semnificativă la adresa cetățenilor americani, iar autoritățile yemenite nu pot sau nu vor să-l oprească.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 07 Octombrie 2011
Stire din Actual : Rusia rupe relațiile cu SUA
Sâmbătă, 01 Octombrie 2011
Stire din Actual : Ce a mai votat Congresul american
Miercuri, 28 Septembrie 2011
Stire din Actual : Discursul lui Obama a fost o prostie
Vineri, 07 Octombrie 2011
Stire din Monden : Shakira se lasă de muzică?
Pagina a fost generata in 0.3572 secunde