Mai rar așa ceva! Papa îl destituie pe episcopul conservator american Strickland

777
Mai rar așa ceva! Papa îl destituie pe episcopul conservator american Strickland - papa-1699723850.jpeg

Articole de la același autor

Papa Francisc l-a demis pe episcopul Joseph E. Strickland din Tyler, Texas, unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai săi din rândul conservatorilor catolici din Statele Unite, conform unui comunicat al Vaticanului emis sâmbătă, transmite Reuters.

Se întâmplă foarte rar ca un episcop romano-catolic să fie eliberat din funcţie în mod direct. De obicei, episcopilor care intră în conflict cu Vaticanul li se cere să îşi prezinte demisia, pe care papa o acceptă.

Papii iau asemenea măsuri, considerate drastice, atunci când un episcop refuză să îşi dea demisia.

Strickland are 65 de ani, cu 10 ani mai puţin decât vârsta obişnuită de pensionare pentru episcopi.

Joseph E. Strickland, un utilizator obişnuit al reţelelor sociale, care a fost episcop al diecezei din 2012, a scris pe Twitter (actuala X), la începutul acestui an, că respinge "programul papei care subminează depozitul credinţei".

Acţiunea de demitere a urmat unei investigaţii a Vaticanului, la începutul acestui an, privind administraţia diecezei Tyler, despre care presa catolică a relatat că a inclus o analiză a modului în care el a gestionat finanţele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5268 secunde