Marcel Boloș a explicat procentul de creștere a pensiilor. Când vor fi alimentate cardurile sărăciei

245
Marcel Boloș a explicat procentul de creștere a pensiilor. Când vor fi alimentate cardurile sărăciei - marcel-1670168230.jpg

Articole de la același autor

Schimbările continue privind majorările și ajutoarele sociale au bulversat pe toată lumea. Nimeni nu știe cum s-a ajuns la procentul de 12,5 pentru creșterea pensiilor. În baza căror calcule, ce bani sunt, de fapt, la buget, a explicat ministrul Fondurilor Europene - Marcel Boloș, potrivit RomâniaTV


Salariul minim pe economie va fi mărit până la 3.000 de lei de la începutul anului, iar 200 de lei vor fi scutiți de la taxe și impozite. Cu toate acestea, sunt neclarități pentru românii care au salariul de 3.100 de lei pentru că aceștia ajung, în final, să primească mai puțin decât cei cu 3.000 de lei.

„Când există aceste plafoane, cum se întâmplă și la pensii și la ajutoare, sunt situații în care poate au de pierdut. Din păcate, nu avem la îndemână mecanisme care să compenseze. Există pierderi pe care le suportă oamenii”, a spus Marcel Boloș, duminică, la Realitatea PLUS.

Întrebat dacă există risc de suspendare de fonduri europene, ministrul a spus: „Suntem în plaja de deficit convenită cu Comisia Europeană. 4,4 % este ținta de dificit pentru anul viitor. Cred că vom avea grijă și, cu disciplina care se impune, nu trebuie să ajungem în astfel de situații”.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5444 secunde